TÂRGOVIȘTE: ”SCAUNELE” ȘI IONESCO LA TEATRUL TONY BULANDRA

152

Teatrul Tony Bulandra vă invită vineri, 17 martie 2017, de la ora 19:00, în Sala Mare, pentru a urmări spectacolul „Scaunele” de Eugène Ionesco, traducerea de Vlad Zografi și Vlad Russo, în regia lui Alexandru Boureanu, spectacol invitat de la Teatrul Municipal „Ariel” din Râmnicu Vâlcea. Din distribuție fac parte Camelia Constantin și Dan Constantin, scenografia fiind semnată de Francesca Cioancă.

Iată ce scrie regizorul Alexandru Boureanu pe site-ul Teatrului Tony Bulandra: ”Pe ele ne așezăm drept și gândim strâmb. Sunt mereu lângă noi – găsim în casele noastre. Confecționate din toate tipurile de materiale de construcție: lemn, metal, plastic, hârtie, ciment, textile, piatră, gheață… Numărul lor îl depășește pe cel al oamenilor. În general, ele au patru picioare dar pot avea mai multe… sau mai puține: 3, 2, 1. Zero? Existența lor datează, probabil, de la începutul omenirii. Foarte puțini dintre noi au, câte unul, la cap. Multiple forme și culori – dimensiuni și forme, au! Nu știi niciodată cum cazi de pe ele! Dacă unul e prea înalt, atunci poți să cazi rău! Doar un singur autor de geniu s-a gândit la el – ca la o mulțime – și acestea au devenit celebre în toată lumea prin textul său. Fiecare dintre acestea (și nu numai) ar trebui să îi mulțumească lui Eugène Ionesco pentru acest colosal imn dedicat lor. Domnia sa a creat un univers în doi cu ele, în care ne invită la o reflectare de o rară profunzime intelectuală: într-o insulă a Asiriei patronată tacit de Semiramida, într-un Babilon proiectat în viitor, alături de Mareșalul său, nutresc trecerea spre veșnicie. Lumea circului existențial ionescian este presărată de semiologie biblică precum un potop care înconjoară locuința, cele 12 uși sau, cele despre care vorbesc personajele noaste, în număr recomandat de autor de exact 40… Oratorul are și el unul pentru sine. Mereu va avea forma și locul lui”.

Spectacolul ”Scaunele” al Teatrului ”Ariel” a avut premiera oficială pe 5 februarie 2017. Așadar. La o lună și jumătate de la eveniment, piesa poate fi urmărită în spectacol invitat și la Târgoviște. (foto: Teatrul Tony Bulandra)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.