MINISTRUL EDUCAȚIEI: „LEGEA 1/2011 A RĂMAS ÎN URMĂ”

137

Ministerul Educației Naționale a prezentat în data de 15 martie 2017 direcțiile de acțiune privind asumarea opțiunilor majore ale educației și elaborarea proiectului de lege a educației.

Prezent la reuniune, prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, a declarat că, în contextul deselor modificări operate în actuala lege a educației (Legea nr. 1/2011), este nevoie de o viziune coerentă, generală, strategică a întregii societății asupra educației pe termen mediu și lung, asumată de toți factorii guvernamentali și neguvernamentali interesați. „Cred că a venit timpul să ne așezăm cu toții la aceeași masă și să găsim acele soluții care să ne permită să avem o legislație funcțională pe termen lung, transparentă și predictibilă în acest domeniu. Avem nevoie de o lege nouă, adaptabilă, concisă și cuprinzătoare, pentru ca reforma în domeniul educației să fie un proces adecvat unei societăți bazate pe cunoaștere, economie de piață, competiția valorilor și stat de drept. Pentru a construi o «Românie competentă» avem însă nevoie de o viziune pe termen lung – până în 2030, la care să participe toate forțele societății”, a afirmat premierul Sorin Grindeanu.

La rândul său, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, a susținut că se impun reglementări flexibile și coerente pentru cadrul general de organizare și funcționare a Sistemului Național de Educație. „Din cele 365 articole ale actualei legi, au fost modificate 152, ceea ce reprezintă 41% din ansamblul ei. De asemenea, din anumite puncte de vedere, legea a rămas în urmă față de realitățile economico-sociale actuale. Prin urmare, o nouă lege trebuie să impună responsabilitate, atât școlilor și universităților, cât și cadrelor didactice, să prevadă o mai bună și permanentă pregătire a acestora, deoarece de priceperea și ținuta lor profesională depinde în foarte mare măsură progresul elevilor și studenților”, a declarat ministrul Educației.

A fost avansat și un calendar de lucru cu următoarele etape: aprilie – mai 2017 – realizarea unei sinteze a consultărilor anterioare, iunie – noiembrie 2017 – evaluarea Sistemului Național de Educație (Starea Educației), noiembrie – decembrie 2017 – asumarea opțiunilor majore ale educației, ianuarie – februarie 2018 – elaborarea proiectului noii legi a educației (sub coordonarea unui grup de lucru constituit la nivelul MEN), martie – mai 2018 – dezbateri publice și iunie -septembrie 2018 – dezbaterea proiectului de lege în legislativ.

„Strategiile sectoriale ale Ministerului Educației, orientările strategice identificate prin Proiectul România Educată și viziunea Academiei Române sunt convergente către un obiectiv comun: o educație de calitate. Cele trei instituții își pot coordona eforturile, scopul fiind comun și calendarele apropiate. De asemenea, dorim să avem o amplă dezbatere publică, o largă consultare a specialiștilor, cadrelor didactice, elevilor, studenților, părinților, societății civile, sindicatelor și patronatelor, comunităților locale. Decizia finală, adică adoptarea legii, trebuie luată în forul legislativ, în parlament, indiferent de structura lui și de alianțele constituite”, a conchis ministrul Pavel Năstase. (sursa și foto: Ministerul Educației)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.