ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI: DARURI ÎN POSTUL PAȘTELUI

148

Joi, 6 aprilie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Parohia Tătărani, în colaborare cu școala din localitate, a oferit alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării Complexului de Servicii Sociale ”Floare de Colț” și Complexului de Servicii Sociale ”Casa Soarelui”, ambele din Târgoviște. Aceste daruri, mărturie a filantropiei creștine, se constituie într-un exemplu de urmat și pentru alte instituții și membri ai comunități noastre locale, în această perioadă din apropierea marii sărbători a Învierii Domnului.

Totodată, în cadrul parteneriatului dintre Parohia Viforâta și Grădiniţa nr. 16 din Târgovişte, joi, 6 aprilie 2017, s-a desfășurat activitatea educațional-creștină, cu titlul ”Bucuria Sfintelor Paşti în sufletul copiilor”. Această acțiune a avut loc la grădiniţă, în cadrul parteneriatului educaţional ”Micul creştin”, derulat la grupa mică – Fluturaşii jucăuşi. Preotul Cosmin Santi a avut un dialog cu copiii, după care le-a vorbit acestora despre semnificaţia sărbătorii Învierii Domnului, despre tradiţiile şi obiceiurile creştine din această perioadă şi despre iubirea şi grija faţă de semenii aflaţi în nevoie. La sfârşitul activităţii copiii au primit daruri.

În același spirit al într-ajutorării și al trecerii printr-o perioadă deosebită, aceea a postului Paștilor, la Centrul de recuperare și reabilitare persoane cu handicap de la Țuicani, miercuri, 5 aprilie 2017, parohiile Dărmănești I, Moreni I, Moreni II și Frasin au realizat o acțiune social-filantropică. Parte a proiectului eparhial de sprijinire săptămânală a unei instituții sociale din județul Dâmbovița, inițiat de către Înaltpreasfinția Sa, aceasta a constat din oferirea de îmbrăcăminte. (foto: Arhiepiscopia Târgoviștei)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.