TÂRGOVIȘTE: PROIECT DE PESTE 19 MILIOANE LEI LA CURTEA DOMNEASCĂ

389

Noi vești bune pentru dâmbovițeni și mai exact pentru viitorul turismului în Dâmbovița. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, dl Alexandru Oprea, a anunțat pe pagina personală de facebook, în urmă cu foarte puțin timp: ”Am primit o veste bună din partea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Ansamblul Monumental Curtea Domnească devine prioritar printre investiţiile ce se vor derula în judeţ. Proiectul a trecut de evaluarea tehnică şi financiară, obţinând 90 de puncte din totalul celor 100 de puncte posibile. Investiţia presupune derularea unor lucrări de conservare şi restaurare la ruinele Bisericii Paraclis, Turnul Chindiei, Biserica Sf. Vineri – Domnească Mică şi Biserica Domnească Adormirea Maicii Domnului. Suntem încrezători!”, a scris șeful administrației județene pe contul personal.

Așadar, fost finalizată etapa de evaluare tehnică şi financiară a proiectului „Impulsionarea dezvoltării judeţului Dâmboviţa şi păstrarea identităţii culturale a fostei capitale a Ţării Româneşti prin conservarea, protejarea, dezvoltarea şi valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgovişte”, proiect depus în 2016, în cadrul apelului nr. POR/2016/5/5.1.

Lucrările de conservare şi restaurare aferente investiţiilor propuse prin proiect, potrivit site-ului Consiliului Județean Dâmbovița, vizează următoarele obiective: ruinele Bisericii Paraclis, Turnul Chindiei, Biserica Sf. Vineri – Domnească Mică şi Biserica Domnească Adormirea Maicii Domnului. Toate obiectivele în cauză sunt componente ale Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”, monument istoric de valoare naţională, categoria A. Proiectul privind Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” are o valoare totală de 19.787.516,95 lei şi va contribui la dezvoltarea locală a regiunii, atât din punct de vedere economic, cât şi din perspectiva consolidării patrimoniului cultural al Judeţului Dâmboviţa, în sensul în care investiţia este în acord cu liniile strategice de dezvoltare adoptate la nivel naţional. Odată cu realizarea acestui obiectiv, se va revitaliza circuitul turistic al capitalelor Ţării Româneşti – Bucureşti, Târgovişte, Curtea de Argeş, Câmpulung. În acest sens, mai multe instituţii şi organizaţii locale şi-au exprimat interesul de a susţine circuitul. Astfel, prin implementarea proiectului se preconizează o creştere a numărului de vizitatori cu 8,77% pe an, ceea ce va contribui la impulsionarea turismului în Judeţul Dâmboviţa. (sursa: cjd.ro, pagina de facebook Alexandru Oprea; Foto: Reconstituire de Radu Oltean)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.