DÂMBOVIȚA: POCA, O ȘANSĂ PENTRU O ADMINISTRAȚIE EFICIENTĂ

117

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (AM POCA), a lansat în data de 12 mai 2017, la Târgoviște, primul eveniment de tip caravană, în cadrul seriei de acțiuni ce vor avea loc la nivel național pentru promovarea POCA 2014 – 2020.

Evenimentul a avut loc în prezența ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb și a altor reprezentanți din conducerea ministerului. Alături de aceștia, au dat curs invitației președintele Consiliului Județean Dâmboviţa, Alexandru Oprea şi primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan.

Au fost prezentate tipurile de intervenții care pot fi susținute din POCA, aspecte ce pot fi întâmpinate de beneficiari și de potențialii beneficiari în diversele etape de elaborare/depunere a proiectelor finanțate din program, precum și promovarea rezultatelor programului.

Programul Operațional Capacitate Administrativă beneficiază de o alocare financiară în valoare de 553,19 milioane Euro din Fondul Social European pentru perioada 2014-2020, iar beneficiarii care pot obține finanțare în cadrul programului sunt: autorități și instituții publice centrale, autorități administrative autonome, ONG-uri, parteneri sociali, instituțiile de învățământ superior acreditate și de cercetare, Academia Română, autorități și instituții publice locale de la nivelul județelor și municipiilor, autorități și instituții publice locale beneficiare ITI (Investiții Teritoriale Integrate), instituțiile din sistemul judiciar.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a precizat, citat pe site-ul instituției: „Consiliul Județean Dâmbovița a fost un beneficiar a trei proiecte dezvoltate pe acest program, în valoare totală de 3.110.516 lei. Am depus și în prezent un proiect de peste 600.000 lei. Așteptăm ghidul solicitantului pe obiectivul specific 2, pentru a mai depune câteva proiecte pe care le avem pregătite. S-a vorbit aici despre transparență, s-a vorbit despre capacitatea administrațiilor publice locale, județene de a face față multiplelor solicitări existente în România anului 2017 (…). Dacă îți propui să faci administrație în anul 2017 cu același număr de angajați pe care l-ai avut în 2007, în condițiile în care sunt competențe de trei ori mai multe cu aceleași resurse pe care le ai și cu același personal, ceva nu funcționează. Lucrurile trebuie regândite și cu siguranță, împreună, vom găsi o modalitate ca administrația să devină eficientă. (…) Sunt convins că actuala conducere a ministerului va reuși să rezolve multe dintre problemele existente. S-au făcut pași importanți, s-a dat drumul la ghiduri și începem să știm și noi ce avem de făcut. Cred că ușor-ușor, vom avea în România o administrație publică transparentă, corectă și eficientă”.

La rândul său, ministrul Rovana Plumb a făcut următoarele menţiuni: „Avem până în momentul de față – pentru că s-a lucrat concomitent la închiderea, desemnarea, lansarea de ghiduri, de apeluri, din 23 de miliarde de euro – suma pusă la dispoziție de către Uniunea Europeană, avem 57% apeluri deschise, ceea ce înseamnă că așteptăm depunerea de proiecte pe apelurile pe care le-am deschis. Până în momentul de față, în sistemul informatic MY SMIS sunt depuse 13.000 de proiecte în vederea contractării. Am ajuns la o rată de contractare, în timp scurt, de aproape 8%. Nu este puțin, nu este mult, dar vom face în așa fel încât să ne atingem țintele până la sfârșitul acestui an. Ceea ce este important pentru noi în momentul de față este să putem să avem într-un timp relativ scurt tot ceea ce înseamnă propuneri de la dumneavoastră privind simplificarea procedurilor. Este foarte important să primim de la dumneavoastră, cei care lucrați direct cu fondurile europene, feedback-ul și nevoia de a fi făcută simplificarea. (…) Vestea bună pe care v-o dau este aceea că într-o lună va fi pus la dispoziție ghidul beneficiarului, un ghid de informare a fiecărui aplicant pe fonduri europene, cu tot ceea ce trebuie să știe și cu clarificările necesare”.

Evenimentul s-a derulat în cadrul proiectului „Sprijin pentru activitățile de publicitate, informare și comunicare ale AM POCA, cod SIPOCA 38”. O activitate majoră a acestui proiect vizează organizarea unor evenimente ce au ca scop transmiterea optimă a informațiilor relevante privind POCA 2014-2020, astfel încât să se asigure o utilizare eficientă a fondurilor alocate. Obiectivul general al POCA 2014 – 2020 îl reprezintă crearea unei administrații moderne, capabilă să faciliteze dezvoltarea socio-economică, prin intermediul unor servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate, resurse umane profesionalizate, contribuind, astfel, la implementarea măsurilor de reformă și la atingerea obiectivelor strategiei Europa 2020. (sursa și foto: cjd.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here