VIZITĂ OFICIALĂ LA TÂRGOVIȘTE: PRIMUL PAS SPRE O COLABORARE CU BELARUS

95

Ambasadorul Republicii Belarus în România, Excelența Sa Andrei Grinkevich, a efectuat o vizită la Târgoviște, vineri, 26 mai 2017.

Cu acest prilej, Excelenţa Sa Andrei Grinkevich a fost prezent la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, unde a fost întâmpinat de reprezentanţii autorităţilor administraţiei locale şi judeţene. În cadrul întâlnirii, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, i-a prezentat înaltului oaspete judeţul, punând accent atât pe domeniile cu potenţial de creştere economică, cât şi pe aspecte menite să reflecte importanţa judeţului din perspective educaţionale, istorice, culturale sau turistice. Totodată, preşedintele Alexandru Oprea i-a mulţumit Excelenţei Sale pentru interesul arătat judeţului Dâmboviţa, asigurându-l de întregul sprijin al administraţiei judeţene în vederea încheierii unei relaţii bilaterale de colaborare benefice pentru ambele părţi: „Suntem deschişi pentru a încuraja colaborarea dintre autorităţile din Dâmboviţa şi cele din Belarus. Avem toată disponibilitatea în acest sens. Consider că este nevoie să începem cu vizite de cunoaştere, care să se concretizeze în acorduri de colaborare. Sunt convins că, dacă vom face acest lucru, atât cetăţenii din Dâmboviţa, cât şi cei din Belarus vor avea de câştigat”.

La rândul său, Ambasadorul Republicii Belarus a prezentat profilul economic, cultural, educaţional şi turistic al ţării sale, punând accent atât pe ramurile industriale în care Belarus are performanţe, cât şi pe receptivitatea autorităţilor din țara sa de a iniţia şi stabili contacte la nivelul mediului de afaceri din România. În acest sens, cu sprijinul Camerei de Comerţ, se va urmări iniţierea unui dialog între oamenii de afaceri din România şi cei din Belarus, România fiind al nouălea partener comercial al Republicii Belarus.

Au mai constituit subiecte de interes şi cooperarea bilaterală între ansamblurile muzeale, dar şi parteneriatele dintre universităţi. În acest sens, discuţiile au vizat stabilirea unui cadru propice pentru iniţierea unor viitoare demersuri între cele două state, demersuri care să asigure dezvoltarea în diferite segmente de activitate, îndeosebi în cel economic, turistic sau educaţional. În termenii facilitării consolidării cooperării interregionale, se doreşte iniţierea unui schimb de informaţii între instituţiile din Dâmboviţa şi cele din Belarus.

Ambasadorul Republicii Belarus în România le-a mulţumit autorităţilor locale şi judeţene pentru primirea oferită, asigurându-le de întreaga sa deschidere în vederea concretizării de proiecte de cooperare între regiuni, în diferite domenii de activitate: „Este o mare onoare pentru mine să vin în Dâmboviţa. Voi face tot ce este posibil pentru a sprijini stabilirea de relaţii între acest judeţ şi ţara mea. Am avut o discuţie foarte interesată. Am convenit că există un potenţial uriaş pentru încheierea unui parteneriat în aproape toate domeniile de activitate. Mă voi preocupa pentru ca aceste discuţii să se transpună în lucruri concrete”.

Președintele Consiliului Județean, Alexandru Oprea, a ținut să mulțumească Excelenței Sale și pe pagina personală de facebook: ”Sunt bucuros că, începând de astăzi (26 mai – n.red.), avem un nou sprijin în favoarea dezvoltării viitoarelor relaţii de colaborare, la nivel regional, dintre judeţul Dâmboviţa şi Belarus. Îi mulţumesc Excelenţei Sale Andrei Grinkevich pentru că a dorit ca acest dialog să aibă loc.”

La evenimentul de la Consiliul Județean au mai participat: Claudia Gilia şi Alin Manole – vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Antonel Jîjîie – prefectul Judeţului Dâmboviţa, Daniel Cristian Stan – primarul municipiului Târgovişte, Ovidiu Cîrstina – directorul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, Gabriela Teodorescu – prorectorul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, Gelu Rusescu – preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Dâmboviţa.

În aceeași zi, Execelența Sa Andrei M. Grinkevich a fost primit, la Reședința Eparhială, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon. Cu acest prilej, au fost abordate mai multe probleme de interes comun, precum păstrarea identității culturale și religioase naționale, rolul Ortodoxiei la crearea de punți între oameni și culturi, dar și aprofundarea relațiilor dintre cele două țări. La eveniment au participat prefectul județului Dâmbovița, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și pc.pr. Ionuț Ghibanu, vicar eparhial. (sursa și foto: Consiliul Județean Dâmbovița, Arhiepiscopia Târgoviștei, Alexandru Oprea via facebook)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here