Accident spectaculos la Târgoviște, în zona Complexului Turistic de Natație, din fericire fără victime. Șoferul unui autoturism Skoda, oprit pe sensul de mers dinspre canalul Iazul Morilor, a încercat să dea cu spatele și să întoarcă mașina, însă fără să se asigure, moment în care a fost lovit destul de violent de o dubă care circula regulamentar.
Din impact Skoda a fost aruncată în canalul plin cu apă și târâtă aproximativ 100-150 de metri, șoferul fiind salvat la timp.
La fața locului au sosit pompierii care au demarat procedurile specifice de scoatere a autoturismului din apă, un echipaj de ambulanță și polițiștii care au deschis o anchetă și au întocmit dosar penal. În funcție de rezultatul cercetărilor, se va stabili și cine va suporta pagubele.