1 IUNIE ÎN DÂMBOVIȚA: SUPERBUCURIE

271

Pentru prima oară zi liberă oficial în România, Ziua Internațională a Copilului cu siguranță va fi mult mai frumos sărbătorită în familii. Iar pentru o așa sărbătoare, instituțiile dâmbovițene s-au pregătit de mult și vin în fața dumneavoastră și mai ales a copiilor dumneavoastră cu o pleiadă de activități, care mai de care mai atractive.

Astfel, prima pe listă, deoarece organizează activitățile în avans, se află Biblioteca Județeană Dâmbovița. Astfel, miercuri, 31 mai 2017, de la ora 10.00, Filiala pentru copii a Bibliotecii ”ia cu asalt”  Parcul Chindia din Târgovişte, cu programul „Copilărie şi fantezie”.

Din program fac parte:

– „Copilărie şi fantezie” – desene pe asfalt;

– „Mimează o imagine” – joc de mimă;

– „Câte cuvinte încap într-o valiză” – joc de vocabular;

–  „Jocuri de cercetaşi”;

–  Ateliere creative în aer liber.

Tot în data de 31 mai 2017, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, în colaborare cu Universitatea Valahia Târgoviște, organizează ”Parada educației”. Începând cu ora 16.00, străzile Târgoviștei se vor umple de absolvenți de licee, colegii și facultăți, într-un marș al excelenței în educație, desfășurat pe cele mai importante artere și bulevarde.

De asemenea, Primăria Târgoviște, prin Complexul Turistic de Natație, pregătește o super-petrecere, de data asta chiar de 1 iunie. Iată ce se anunță pe site-ul Complexului: ”Va fi un maraton al distracției, care va cuprinde momente artistice, manifestări sportive, concursuri și multe alte surprize. Cei mici se vor întâlni pe tot parcursul zilei cu personajele preferate, ca Minnie Mouse, Spiderman, Albă-ca-Zăpada, Elsa sau Piratul Jack. Programul va fi deschis cu un cros al Complexului, programat pentru ora 9.00, la care sunt așteptați să participe toți cei care iubesc mișcarea. Scenariul jocurilor distractive va fi realizat de Marius Costache, iar pe terenurile de minifotbal vor evolua juniorii Chindiei Târgoviște. Momentele artistice vor fi asigurate de elevi de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Palatul Copiilor Târgoviște, Colegiul Național Constantin Cantacuzino, Școala Coresi, Grădinița 13 Târgoviște, Asociația „Eu Pot” și Școala ”Iacob Mureșianu” din Brașov. Tot atunci va fi deschisă și zona de ștrand exterior, cu piscine și tobogane pregătite pentru marea distracție. Evenimentul va fi organizat de Primăria Municipiului Târgoviște și Complexul Turistic de Natație, în parteneriat cu Asociația Județeană Sportul pentru Toți Dâmbovița și Palatul Copiilor”.

Iată și programul ”Maratonului distracției” de la Complex:

Ora 9.00: Crosul Complexului

Ora 9.00: Meciuri de minifotbal cu juniorii Chindiei Târgoviște

Ora 10.00: Jocuri distractive cu Marius Costache, președintele Asociației Județene Sportul pentru Toți Dâmbovița

Ora 10.00: Momente artistice oferite de elevii Liceului de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște

Ora 11.00: Program artistic oferit de elevii Școlii Coresi Târgoviște

Ora 12.00: Program distractiv de dansuri cu Minnie Mouse, Spiderman, Elsa și Piratul Jack

Ora 12.30: Povestea Albei-ca-Zăpada

Ora 13.00: Program artistic oferit de elevii Palatului Copiilor Târgoviște

Ora 14.00: Piesa de teatru „Păcală”. Interpretează Alexandru și Eric Negru, elevi ai Școlii ”Iacob Mureșianu” din Brașov

Ora 14.30: Program artistic oferit de preșcolarii Grădiniței Nr. 13 Târgoviște

Ora 14.45: Program artistic oferit de reprezentanții Asociației „Eu Pot”

Ora 15.00: Program artistic oferit de elevii Colegiului Național Constantin Cantacuzino.

Și Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” s-a pregătit pentru 1 iunie și oferă copiilor acces gratuit la următoarele obiective: Ansamblul Curtea Domnească, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul de Istorie, Peștera Ialomiței, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, Muzeul de Artă, Muzeul Vasile Blendea, Casa Atelier Gheorghe Petrașcu, Casa Memorială I.L. Caragiale, Muzeul de Etnografie și Folclor Pucioasa, Expoziția ”Metamorfozele unui loc al memoriei” (de la fosta Unitate Militară de la Gara Târgoviște Sud), Muzeul Etnografic Pietroșița.

Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște a pregătit, pentru zilele de 1 și 2 iunie 2017, Festivalul Anima-Ție, dedicat celor mai mici iubitori ai artei. Despre festival și programul său, DâmbovițaRealityNews a scris deja AICI.

Despre evenimentele organizate de celelalte primării de orașe și comune din județ, vă recomandăm să urmăriți paginile acestora de facebook, locul unde sunt anunțate în timp util astfel de evenimente.

(sursa: Biblioteca Județeană Dâmbovița, Complexul Turistic de Natație Târgoviște, incomod-media, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște; foto: Complexul Turistic de Natație Târgoviște)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.