DÂMBOVIȚA: VIZITA AMBASADORULUI FEDERAȚIEI RUSE

78

După vizita de săptămâna trecută a Ambasadorului Republicii Belarus la Târgoviște, Excelența Sa Andrei Grinkevich, la o distanță de patru zile, în data de 30 mai 2017, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, s-a întâlnit cu Ambasadorul Federaţiei Ruse, Excelenţa Sa Valery Kuzmin, aflat în vizită în Dâmboviţa.

În cadrul întâlnirii cordiale atât preşedintele Alexandru Oprea, cât şi Excelenţa Sa au făcut prezentări generale ale celor două regiuni – judeţul Dâmboviţa şi, respectiv, statul rus, în perspectiva stabilirii unei posibile relaţii de colaborare. Este vizat, cu precădere, domeniul economic, dar sunt luate în considerare şi alte domenii, precum cel educaţional, cultural sau turistic. În acest sens, se urmăreşte o diversificare a relaţiilor dintre cele două state, inclusiv la nivelul autorităţilor locale.

Preşedintele Alexandru Oprea a mulţumit Excelenţei Sale, în numele autorităţilor judeţene, pentru interesul acordat judeţului Dâmboviţa, precizând că deşi întâlnirea a fost una de prezentare, discuţiile purtate reprezintă paşi importanţi pentru fundamentarea relaţiilor bilaterale: „În numele autorităţilor judeţene, suntem onoraţi pentru această vizită. Ne-am dori intensificarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă. Suntem deschişi, astfel, la orice propunere venită din partea unor agenţi economici din Rusia şi vom sprijini, în acest sens, orice investiţie în judeţul Dâmboviţa.”

Referitor la aceste aspecte, Excelenţa Sa Valery Kuzmin a declarat următoarele: „Vrem să aflăm cât mai multe despre voi, despre potenţialul vostru economic. Mesajul meu este acela că suntem deschişi la dialog.” 

Excelenţa Sa Valery Kuzmin a avut întrevederi și cu conducerea Universității Valahia, dar și cu  reprezentanţi ai instituţiilor şi administraţiei publice locale.

La discuţiile de la Consiliul Județean au mai participat: Antonel Jîjîie – prefectul judeţului, Claudia Gilia – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, reprezentanţi ai Asociaţiei de Prietenie Rusia-România, filiala Dâmboviţa. (sursa și foto: cjd.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here