TÂRGOVIȘTE: UNIVERSITATEA VALAHIA, LA 25 DE ANI

199

După cum bine știți, Universitatea Valahia din Târgoviște sărbătorește zilele acestea 25 de ani de existență, printr-un amplu program de manifestări.

În cadrul acestuia, în data de 30 mai 2017, instituția academică de la Târgovişte a organizat, în Amfiteatrul ”Paraschiv Vagu”, prin Facultatea de Ştiinţe Economice, o ceremonie festivă în cadrul căreia au fost omagiate istoria şi valoarea învăţământului economic târgoviştean.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a fost alături de cadrele didactice şi de studenţii prezenţi la eveniment, adresându-le felicitări pentru performanţele atinse şi împărtăşindu-le gândurile bune: „Am ajuns într-o etapă a vieţii în care stabilitatea unui popor este definită de acurateţea ştiinţei cifrelor, o ştiinţă care îi modelează sistemul de valori, statutul economic printre naţiunile lumii, dar şi traiectoria socio-politică. Rezultatele dumneavoastră, cadre didactice și studenți deopotrivă ai Facultății de Științe Economice, sunt deosebite, iar pentru mine este o preocupare de bază – aceea de a avea în județ domenii de școlarizare care să răspundă nevoilor actuale și de viitor. Universitatea Valahia trebuie să aibă un răspuns adecvat la provocările pieței forței de muncă, iar colaborarea permanentă cu autoritățile locale și mediul de afaceri este esențială. În timp, cu răbdare şi perseverenţă, Universitatea a dovedit că are potenţialul unei universităţi în care interesul ştiinţific şi diversitatea în cunoaştere marchează tendinţe intelectuale la nivel internaţional şi impune noi standarde de performanţă în diferite domenii de expertiză. Inovaţia în cercetare, ascensiunea liniară a interesului cadrelor didactice pentru formarea de noi valori, precum şi mărirea portofoliului academic al universităţii cu noi premii şi trofee obţinute de studenţi la competiţii şi concursuri naţionale sau mai departe de graniţele ţării noastre plasează Universitatea Valahia şi comunitatea academică târgovişteană în interiorul unui cerc ştiinţific valoros, poziţie pe care trebuie să o consolidăm în viitor”, a declarat, citat de site-ul Consiliului Județean, Alexandru Oprea.

De asemenea, tot în data de 30 mai 2017, Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii „Valahia” a găzduit Simpozionul Internaţional cu tema „Teologie, iconografie, mărturisire – rezistenţa Bisericii prin cultură şi spiritualitate”, eveniment organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul UVT, în parteneriat cu Arhiepiscopia Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Primăria Târgovişte şi Consiliul Local Târgovişte. Au fost prezenţi: Alexandru Oprea – preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Claudia Gilia – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Înaltpresfinţia Sa Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, Călin Oros – rectorul Universităţii Valahia, reprezentanţi ai Primăriei Târgovişte, studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Târgovişte.

Șeful administrației județene a salutat oaspeții acestui simpozion internațional: ”Consider că evenimentul are menirea să promoveze cultura, spiritualitatea și tradiția autentică a Bisericii noastre, iar o astfel de abordare este un fapt binevenit și binemeritat, știind că Biserica, încă de la începuturile ei, și-a consemnat și împletit destinul cu istoria națională și largul sprijin popular. Felicit reprezentanții Facultății de Teologie Ortodoxă și Științele Educației din cadrul Universității Valahia din Târgoviște pentru organizarea unei astfel de manifestări științifice în județul nostru, care nu poate decât să ne onoreze, iar pentru noi, administrația județeană, este un bun prilej de a ne dovedi preocuparea în jurul convingerilor și principiilor care ne sunt comune. Cu toții suntem conștienți de importanța pe care o are învățământul, inclusiv cel religios, într-o societate modernă și dinamică. Religia are un impact major asupra societății contemporane, dar și asupra lumii de mâine. Credința și cultura nu sunt două entități paralele. Ele se întrepătrund și susțin în egală măsură identitatea unui popor. (…) Tema simpozionului la care participăm astăzi este una prea vasta pentru a putea fi  înfățișată în toată bogăția ei. Cu profund respect, închei prin a spune că fiecare clipă este o provocare a existenței noastre, fiecare om, fiecare rând de rugăciune sunt esențiale în viața de fiecare zi a noastră, a tuturor”.
De remarcat că despre ambele evenimente ale UVT, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a amintit și pe contul personal de facebook. (sursa și foto: cjd.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here