DÂMBOVIȚA: INFORMARE DE CANICULĂ

137

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de caniculă, valabilă pentru zilele de 25 și 26 iunie 2017, zile în care disconfortul termic va fi accentuat.

Astfel, potrivit specialiștilor, după o zi de duminică foarte călduroasă, caniculară după-amiază în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și local în Muntenia, regiuni unde temperaturile maxime se vor încadra între 34 și 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, luni, 26 iunie, disconfortul termic se va accentua în sudul și estul țării. Aici indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar în Oltenia și Muntenia vor fi frecvent temperaturi maxime de 35…37 de grade.

Și cum nu există caniculă fără fenomene meteo deosebite, instabilitatea atmosferică va fi accentuată duminică după-amiaza și în special în noaptea de duminică spre luni în vest și nord-vest, iar luni după orele prânzului cu precădere în nord, în centru, la deal și la munte. Local vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și condiții de grindină.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Pe de altă parte, medicii din sistemul de sănătate publică avertizează că temperaturile ridicate prognozate pot genera probleme de sanatate atat persoanelor sanatoase, dar mai ales bolnavilor cronici si copiilor.

In conditiile unor temperaturi crescute, chiar si activitatile obisnuite, zilnice, pot genera disconfort, obligand organismul la un efort suplimentar de adaptare, care atunci cand este depasit, antreneaza fenomene clinice caracteristice (sincopa, deshidratarea, crampe calorice, edem de caldura, șoc caloric ).

Astfel, Direcția de Sanatate Publica Dambovita vine în întâmpinarea dumneavoastră cu următoarele recomandari :

evitarea expunerii la soare si folosirea de mijloace de protectie solara (palarii, umbrele, imbracaminte subtire din tesaturi naturale in culori deschise);

cresterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi si o alimentatie saraca in grasimi;

evitarea excesului de cafea si a consumului de bauturi alcoolice;

evitarea eforturilor fizice sustinute in perioada zilei in care temperatura  atinge valori maxime; activitatile din agricultura, santiere, hale industriale  care nu au posibilitatea asigurarii unor conditii de microclimat corespunzator,   se vor  desfasura dimineata si seara;

asigurarea de catre angajatori, conform legii, a modificarii programului de lucru in conditiile impuse de temperaturile ridicate si distribuirea de apa minerala;

conducatorilor auto le  recomandam evitarea deplasarilor lungi la orele cu soare puternic, a consumului de lichide foarte reci si  fumatului excesiv.

Persoanele varstnice, in special cele cu afectiuni cardiace si respiratorii, vor evita deplasarile si frecventarea locurilor aglomerate care creeaza premisele decompensarii acestora in conditii de temperaturi ridicate.

(sursa: Administrația Națională de Meteorologie, Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița; foto: kiss FM)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.