ADRIAN ȚUȚUIANU, PROPUS PENTRU PORTOFOLIUL MINISTERULUI APĂRĂRII

91

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat care sunt noii miniștri ai cabinetului Tudose, lista acestora primind votul unanim în ședința Comitetului Executiv Național al PSD

Noul Guvern va fi condus de Mihai Tudose va avea trei vice-premieri (unul fără portofoliu). PSD va avea un vicepremier fără portofoliu şi 22 de cabinete, iar ALDE va ocupa trei portofolii, la care se adaugă independentul Tudorel Toader la Ministerul Justiţiei. Fostul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, actualmente senator și președinte al PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu este propus pentru funcția de ministru al Apărării Naționale. Adrian Țuțuianu este și preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI. Amintim că, la momentul formării primului guvern, după alegerile parlamentare, Liviu Dragnea a mărturisit că, dacă propunerea inițială de premier – Sevil Shhaideh ar fi fost acceptată de președintele Iohannis, liderul social democraţilor dâmboviţeni ar fi urmat să ocupe postul de ministru al Dezvoltării Regionale în Guvernul Shhaideh, însă nu a fost să fie.

Cu mențiunea că sunt ministere unde s-au votat tot foștii posesori ai acestor portofolii, lista noului Guvern propusă de PSD este:

Prim-ministru Mihai Tudose (PSD)

Viceprim-ministru fără portofoliu – Marcel Ciolacu (liderul grupului PSD din Camera Deputaților)

Viceprim-ministru și Ministrul al Dezvoltării – Sevil Shhaideh (PSD)

Viceprim-ministru și Ministru al Mediului – Grațiela Gavrilescu (ALDE)

Ministerul Afacerilor Interne – Carmen Dan (PSD)

Ministerul Afacerilor Externe – Teodor Meleșcanu (ALDE)

Ministerul Apărării Naționale – Adrian Țuțuianu (PSD)

Ministerul Fondurilor Europene – Rovana Plumb (PSD)

Ministerul de Finanțe – Ionuț Mișa (PSD)

Ministerul Justiției – Tudorel Toader (Independent)

Ministerul Agriculturii – Petre Daea (PSD)

Ministerul Educației – Liviu Pop (PSD)

Ministrul Comunicațiilor – Lucian Șova (PSD)

Ministerul Muncii – Olguța Vasilescu (PSD)

Ministerul Economiei – Mihai Fifor (PSD)

Ministerul Energiei – Toma Petcu (ALDE)

Ministerul Tranporturilor – Răzvan Cuc (PSD)

Ministerul Sănătății – Florian-Dorel Bodog (PSD)

Ministerul Apelor și Pădurilor – Doina Pană (PSD)

Ministerul Cercetării – Lucian Georgescu (PSD)

Ministerul Culturii – Lucian Romașcanu (PSD)

Ministerul Tineretului și Sportului – Marius Dunca (PSD)

Ministerul Turismului – Mircea Dobre (PSD)

Ministrul pentru Mediul de Afaceri – Ilan Laufer (PSD, fost secretar de stat în acest minister)

Ministrul pentru Dialog Social – Gabriel Petrea (PSD)

Ministerul Românilor de pretutindeni – Andreea Păstârnac (PSD)

Ministerul pentru relația cu Parlamentul – Viorel Ilie (ALDE)

Ministerul pentru Afaceri Europene – Victor Negrescu (PSD)

Candidații pentru funcțiile de miniștri, propuși să facă parte din Guvernul condus de Mihai Tudose, vor fi audiați joi dimineață (29 iunie 2017), urmând ca la ora 15,00 plenul comun al Parlamentului să se reunească pentru a valida noul Cabinet. Liviu Dragnea speră ca tot joi seara noul Guvern să depună jurământul la Cotroceni. (sursa: Agerpres, infoplus.ro; foto: pagina de facebook Alexandru Țuțuianu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here