DÂMBOVIȚA: CÂINII PERICULOȘI, ÎN… LESA AMENZILOR

247

Acțiune inedită a polițiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, sprijiniți de efectivele formațiunilor de profil din teritoriu. Aceștia au acționat pe raza județului Dâmbovița pentru depistarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva persoanelor care încalcă normele privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi.

Astfel, în urma controalelor efectuate, polițiștii au constatat o infracțiune și au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale ca urmare a încălcării prevederilor O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi.

Potrivit legislației, proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor periculoşi sau agresivi trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă vârsta minimă de 18 ani; să aibă capacitate deplină de exercițiu; să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea vreunei infracțiuni contra persoanei.

De asemenea, aceștia au obligația să înregistreze câinii la Asociația Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională, și să inscripționeze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul „Câine periculos” sau, după caz, „Câine agresiv”, printr-o plăcuță având dimensiunile de cel puțin 15 x 25 cm.

Totodată, conform actului normativ, proprietarii de câini periculoși au obligația să depună la sediul poliției în a cărei rază este situat imobilul în care este deținut patrupedul o adeverință în fotocopie eliberată de Asociația Chinologică Română, iar în cazul schimbării adresei de domiciliu, să depună în termen de 48 de ore, la sediul poliției în a cărei rază se află noua adresă.

Ordonanța de urgență enumeră următoarele rase de câini ca fiind periculoase: la categoria I – tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metisii lor; la categoria a II-a – American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metisii lor.

Ce se înţelege de fapt printr-un câine agresiv? Specialiştii spun că orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private sunt animale agresive. De asemenea, în această categorie intră şi orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop. (sursa: Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița; foto: Antena 3 via SpyNews)

1 COMENTARIU

  1. Ce credeti ca au facut politisti localicad a vazut un personaj cu un caine periculos care se plimba, au oprit masina in micro 9 cad acelas rom care a avut incidentul cu cainele care a sarit la un al catel sfasiindul si a primit amenda,i-a spus sa-i puna bobnita si au ple cat iar dupa ce au plecat i-a dat drumul fara bobnita ,pana cand va sfisia si oameni ce spuneti domnilor comandantii !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.