GĂEȘTI: CONCERT CU VOLTAJ, LIDIA BUBLE, CONSTANTIN ENCEANU

423

20 iulie, sărbătoarea creștin-ortodoxă a Sfântului Ilie, este totodată și Ziua orașului Găești, Sf. Ilie fiind și patronul spiritual al localității.

Anul acesta, pentru că orașul marchează și împlinirea a 519 ani de atestare documentară, Primăria și Consiliul Local Găești au organizat un eveniment maraton, care se va desfășura în perioada 20-24 Iulie.

Ședința festivă dedicată acestor zile a avut deja loc în data de 19 iulie 2017, la Casa de Cultură, ocazie cu care au fost premiate 28 de cupluri care sărbătoresc 50 de ani respectiv 60 de ani de căsătorie.

În data de 20 iulie 2017, va fi oprită circulația și pe o scenă amplasată în fața parcului central, între orele 19-24, va avea loc un spectacol cu artiști renumiți: Constantin Enceanu, Cristina Vasiu, Lidia Buble, Liviu Teodorescu, Voltaj și un splendid foc de artificii. Spectacolele vor continua în serile de vineri, sâmbătă și duminică (orele 19-24), iar pe scenă vor urca alți artiști de muzică populară sau ușoară.

Organizatorii au mai pregătit un parc de distracții și un târg culinar, iar pe 20 iulie după amiaza, ajunge la Găești și președintele PNL, Ludovic Orban.

(sursa și foto: facebook)