O NOUĂ MINIVACANȚĂ: ALTE PATRU ZILE LIBERE

373

Românii, în special bugetarii vor avea și în luna august o minivacanță, după ce Executivul a stabilit, prin hotărâre, ca ziua de luni, 14 august 2017, să fie liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătură între zilele de week-end și ziua de 15 august, declarată nelucrătoare, zi în care se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului.

Ziua liberă va fi recuperată, în regim de program normal, în data de 19 august 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până la data de 25 august 2017.

Nu toți românii se pot bucura însă! Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activității.

De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile guvernului nu se aplică magistraților şi altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 14 august 2017 şi nici participanților în aceste procese.

Operațiunile de încasări prin virament în relația cu instituțiile de credit, aferente datei de 14 august 2017, se înregistrează în contabilitatea unităților teritoriale ale trezoreriei statului cu data de 14 august 2017.

(sursa: Guvernul României; foto: Travel & Leisure )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.