În perioada 8-10 septembrie 2017, în cadrul Zilelor Cetății Târgoviște, Bibilioteca Județeană ”I.H. Rădulescu” Dâmbovița, alături de Consiliul Județean și Primăria Târgoviște, organizează cea de-a 16-a ediție a Salonului editorial ”I.H. Rădulescu”.
În aceste zile, între orele 10 și 21, în scuarul Primăriei Târgovişte, iubitorii de carte se vor întâlni cu personalități în domeniul literelor, anul acesta editurile participante venind cu o ofertă bogată de volume.
Iată programul manifestărilor:
Vineri, 8 septembrie
- Ora 16 – Deschiderea Salonului Editorial. Cuvânt de deschidere din partea directorului Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa, prof. univ. dr. Erich Agnes
Alocuţiuni din partea: Arhiepiscopiei Târgoviştei, Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Primăriei Municipiului Târgovişte
- Ora 16.30: Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei lansează volumele:
Diaconul Coresi – ctitor de limbă română, misionar al credinţei străbune şi slujitor devotat al neamului românesc
Catedrala mitropolitană din Târgovişte – simbol al efervescenţei misionare, spirituale şi culturale muntene – 500 de ani de la începutul ridicării ei
Adevărul şi frumuseţea credinţei creştine — îndrumător pentru tinerii de azi
Ieromonahul Macarie şi excelenţa tipografică de la Târgovişte în secolele XVI-XVIII
Tinerii în comunitatea parohială
Cultul bisericesc – descoperirea prezenţei dumnezeieşti în comuniune de credinţă
Arta — expresie a frumuseţii dumnezeieşti
Mănăstirea Stelea – prezintă: Pr. Consilier Marian Puiescu
- Ora 1700
Editura Tipo Moldova – prezentarea setului „România. Marea Unire 1918-2018” (100 de cărţi). Prezintă: Aurel Ştefanachi
Sâmbătă, 9 septembrie
- Ora 11: Editura Tritonic lansează volumele: Domino (antologie mystery) – autori: Lucian Dragoș Bogdan, Daniel Timariu, Teodora Matei, Anamaria Ionescu, Bogdan Hrib
Zodiac (seria Sergiu Manta, vol. 2) – Autor: Anamaria Ionescu
Un glonț pentru Julieta (poezie) – autor: Tony Mott
Efectul Mandela (seria Biblioteca de pe scări) – autor: Petru Berteanu
Patimile doamnei ministru (seria Stelian Munteanu) – autor: Bogdan Hrib
Participă: Anamaria Ionescu, Tony Mott, Petru Berteanu, Bogdan Hrib
- Ora 16: Editura Eikon lansează volumele:
Abandonaţii (roman) – autor: Dr. Vladimir Opalcu
În corp de val. Poezie italiană contemporană
În alt timp, în alt loc – autor: Umberto Piersanti
Amintiri din Alzheimer – autor: Alberto Bertoni
Sinfonietta/ Simfonieta – autor: Amedeo Anelli. Ediţii îngrijite şi traducere de Eliza Macadan
Rezervaţia de himere – autor: Ion Ţoanţă
Autoportrete în oglinzile cărților – autor: Vianu Mureșan
Politică şi demografie în România comunistă (1966-1989) – editori: Raluca Nicoleta Spiridon, Liviu Marius Bejenaru. Prezintă: Silviu Moldovan, Raluca Nicoleta Spiridon, Liviu Marius Bejenaru
Surghiunul – Drumul pătimirilor prin Siberia de gheaţă – Mărturisiri ale victimelor regimului comunist de ocupaţie – 76 de ani de la prima deportare în masă din 13 iunie 1941 – autori: Maria Nestor-Șoimu, Elena Șoimu-Postolachi. Prezintă: Silviu Moldovan, Valentin Ajder
Imaginea fără frontiere – autor: Dorin Ștefănescu (coord.)
Soarele cenuşiu al dimineţii. Iubire şi teroare în vremea revoluţiei – autor: Adriana Gurău
La masa presei – Memoriile unui jurnalist sportive – autor: Adi Dobre
Ioan Petru Culianu – Ipostazele unui eretic – autor: Raul Popescu
Pustiul binelui – Eseuri filosofice. autor: Horia V. Pătrașcu
Imaginarium – autor: Sorin Tunaru
Lumina din umbra mamei (roman)
Interval. În căutarea fericirii (eseuri) – autor: Elena Luminița Burlacu
Plotin – Despre nemurirea sufletului – traducere din greacă şi interpretare de Dan Tomuleț
Heralda
Apter – autor: Serghie Bucur
Invitaţi: Eliza Macadan, Raluca Nicoleta Spiridon, Liviu Marius Bejenaru, Cristian Crăciun, Silviu Moldovan, Serghie Bucur, Ion Țoanță. Moderator: Valentin Ajder
- Ora 18: Editura Singur lansează volumele: O noapte de iubire (poezie); Surâsul vieţii (poezie); Zborul iubirii (poezie); Printre gânduri desculţe (poezie) – autor: Viorel Birtu-Pîrăianu
Poeme întomnate (poezie) – autor: George Ioniță
Lacrimi christice (poezie) – autor: Ion Ţoanţă
Paşi peste margine de timp (poezie) – autor: Mihaela Banu
Izvorul vieţii – Cântec pentru soare (poezie) – autor: Alex Vâlcu
Simfonia unui dor (poezie) – autor: Mihaela Mircea
Să crezi în vise (roman) – autor: Maria Dobrin
Umblând pe-aici (proză scurtă); Scrum (poezie) – autor: Ștefan Doru Dăncuș
STYX (poezie); Filoverba – repere critice (vol. III); Filoverba magna – repere critice – antologie (critică literară) – autor: Dan Şalapa
Omul din acea Dacie care a avut numărul 1501 când a ieşit pe poarta doi a uzinei de la Colibaşi (roman SF) – autor: Gabriel Cazan
Extras din memoria universului (proză scurtă) – autor: Anghel Zamfir Dan
Neuitatele vremi… (proză scurtă) – autor: Grigorie M. Croitoru
Vise scurte de vineri (poezie); Privire prin fereastra cu geamuri sparte (poezie) – autor: Dan C. David (Autor distins cu premiul revistei Itaca – Dublin, pentru „Cartea anului 2016”)
Volume de aer II (poezie) – autor: Emanuel Pope
Devenirea prin suferinţă (roman) – autor: Grig Gociu
Elegiile întoarcerii (poezie) – autor: Viorel Ploeșteanu. Prezintă: George Coandă şi Ştefan Doru Dăncuş
Duminică, 10 septembrie
- Ora 11: Editura Bibliotheca lansează volumele apărute în 2017:
Joc prin iarba firii (poezie) – autor: Florea Turiac
Revanşa lecturii (critică literară) – autor: Nicolae Oprea
Amintiri din clepsidră (poezie) – autor: Carmen Georgeta Popescu
Triada literatorilor istorici. Heliade • Eminescu • Caragiale (istorie literară) – autor: George Coandă
Eu, agenţia mea de ştiri (proză) – autor: Savian Mur
Chipuri ale Ochlocraţiei (eseu) – autor: Pompiliu Alexandru
Ecaterina (nuvelă) – autor: Maria Mirea
Alte exerciţii de admirare (critică literară) – autor: Niculae Ionel
Târâtoare (poezie) – autor: Savian Mur
Agremin şi încă ceva (metaroman) – autor: Corin Bianu
Emanoil Toma (monografie) – autor: George Toma Veseliu
Bârfa neuronilor / Raport de gardă… fără zgardă (epigrame) – autor: Kir Papas
Estetismul (critică literară) – autor: Vladimir Streinu
Constantin Eretescu (monografie) – autor: Iordan Datcu
Năvala norilor, vol. II (roman) – autor: Iulian Moreanu
Din viaţa unui şoarece de bibliotecă sau Cum te poţi împlini prin cultură (memorialistică) – autor: Gheorghe Buluţă
Ioşca, Sică şi Mitică (proză) – autor: Nicolae Vasile
Totul prezenţei în „Litere” sau Cum am trecut rub(r)iconul (critică literară) – autor: Mihai Cimpoi
Confreria. Convorbiri şi confesiuni. O istorie a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni în interviuri, Vol. II (istorie literară) – autor: Mihai Stan
Bibliotheca XX. Din istoria unei edituri târgoviştene (istorie literară) – autori: Mihai Stan şi Alexandru Muscalu
Manual de Radio Orientare (ARDF) – autor: Pavel Babeu (YO9TW)
Istoria Târgoviştei. O Cetate Eternă a românilor. Cronologie enciclopedică (istorie) – autor: George Coandă
Târgovişte – ore astrale ale cetăţii. Analecte (istorie) – autori: Victor Petrescu şi Mihai Stan
Am ratat eternitatea (poezie) – autor: Constanţa Popescu
Şcoala prozatorilor târgovişteni. Receptarea critică a operei lui Alexandru George (critică literară). Prezintă: Mihai Stan, Victor Petrescu şi George Coandă
Editurile şi instituţiile editoare participante la Salonul Editorial „I. H. Rădulescu” – 2017 sunt: Editura ALL, Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei, Editura Bibliotheca, Editura Cetatea de Scaun, Editura Eikon, Editura Humanitas, Editura Meteor Press, Editura Niculescu, Editura Paralela 45, Editura Singur, Editura Tipo Moldova, Editura Tritonic și grupurile editoriale: Corint, RAO. Instituţii editoare: Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domneasca” Târgovişte, Societatea Astronomică Română de Meteori.