DÂMBOVIȚA: VARA… AMENZILOR

56

Vara a trecut, dar rămân consemnate statisticile poliției județene în urma desfășurării așa-numitului program estival în Dâmbovița, perioadă în care polițiștii dâmbovițeni au luat măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

Așadar, demarate cu efective mărite la 1 iunie 2017, acțiunile estivale organizate în Dâmbovița au adus laolaltă poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalității economice, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase, luptători de intervenţie rapidă, cu sprijin și de la jandarmi.

Astfel, pe perioada verii 2017, până în prezent, polițiștii au intervenit la 3.317 de evenimente, dintre care 2.353 au fost solicitări prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112. În urma activităților, au fost constatate 2.198 de infracţiuni, 941 contra persoanei, 650 contra patrimoniului, 261 la regimul rutier, restul fiind de altă natură. 212 persoane au fost surprinse în flagrant, iar față de 60 au fost dispuse măsuri preventive. De asemenea, au fost aplicate 23.625 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 5.658.258 de lei şi au fost confiscate bunuri în cuantum de 119.538 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 3.069 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991. Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 19.503 sancţiuni, din care 86 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și 5.608 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 978 de permise de conducere, dintre care 131 pentru consum de alcool și 218 pentru viteză și au retras 499 de certificate de înmatriculare.

(sursa: Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.