DIN ALPII FRANCEZI: LA MULȚI ANI TÂRGOVIȘTE!

54

”De la refugiul Gouter, 3835m, transmitem urarea noastră: La mulți ani Târgoviște!”, a scris domnul Nicolae Posta pe contul personal de facebook. Montaniarzii târgovișteni au oferit anul acesta un cadou inedit Târgoviștei și târgoviștenilor, de Zilele Cetății: cucerirea vârfului Mont Blanc – 4810 m, cel mai înalt vârf al Alpilor francezi și al celor italieni.

Refuge du Gouter, din Alpii Francezi, este cel mai înalt refugiu montan din vestul Europei şi e unic în lume prin stilul său tehnologic.

Amintim că montaniarzii, grupați în jurul Asociației Chindia Jurasic Park, au plecat în expediție pe 4 septembrie 2017, atunci când s-a dat startul manifestărilor dedicate „Zilelor Cetății” Târgoviște. Cucerirea „bătrânului” simbol al alpinismului european, vârful Mont Blanc (4810 m) din Alpii francezi, a fost posibilă și grație unui proiect derulat printr-o finanțare nerambursabilă din fonduri publice de către Primăria Târgoviște. Simbolurile „Cetății” au fost duse la propriu, la înălțime, pe crestele Europei.

Echipa formată din Ileana Bocanciu, Nicu Posta, Ionel Glodeanu și George Stan a reușit, iată, să cucerească nu numai cel mai înalt vârf din Alpii francezi, ci și inimile și respectul târgoviștenilor.

Felicitări și succes în continuare! Și… la mulți ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.