DÂMBOVIȚA: SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ, LA UN PAS DE GREVĂ

805

Salariații din sistemul medical de urgență dâmbovițean au ajuns cu cuțitul la os și amenință cu greva generală! De altfel, sute de angajaţi ai serviciului de ambulanţă din toată ţara au protestat în ziua de 28 septembrie, când a fost organizat pentru o oră așa-numitul Miting de sensibilizare.

Federația Națională a Sindicală Ambulanța din România a început strângerea de semnături pentru oprirea lucrului.

Revendicările Serviciilor de Ambulanță sunt:

  1. Stoparea diminuării veniturilor lunare a personalului din sistemul sanitar, respectiv din serviciile de ambulanţă, începând cu 1 ianuarie 2018, situaţiile care duc la scăderea veniturilor lunare începând cu anul viitor fiind: pierderea tichetelor de masă începând cu 1 ianuarie 2018 până la 1 decembrie 2018 (11 luni; pierderea totală sau reducerea considerabilă a procentelor de sporuri pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase; scăderea salariului de bază a managerului general începând cu 1 ianuarie 2018, comparativ cu salariul de bază al unui medic primar din subordine; discriminarea personalului sanitar auxiliar şi alt personal angajat în unităţile sanitare faţă de personalul medico-sanitar (medici şi asistenţi medicali); eliminarea personalului care ocupă funcţii în Comitetul Director, TESA şi muncitori din serviciile de ambulanţă/unităţi sanitare din proiectul elaborat de Ministerul Sănătăţii a Hotărârii de Guvern pentru Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, pierderea sporului de 50% pentru condiţii deosebite a personalului TESA şi muncitori din serviciile de ambulanţă, spor care a fost acordat din 2007 şi până în prezent având în vedere specificul deosebit al serviciilor de ambulanţă şi condiţiile de muncă.
  2. Situaţia şi starea parcului de ambulanţe din Serviciile Publice de Ambulanţă în care se regăsesc lipsa de continuitate în achiziţia anuală de suplimentare şi înlocuire a ambulanţelor, program demarat în 2007; întreruperea achiziţiilor de ambulanţe în semestrul I/2015 privind achiziţia ultimului lot de 300 de ambulanţe din contractul cadru multi-anual care a expirat în 30 iunie 2015; bâlbâiala şi incapacitatea ministerelor responsabile (Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne/IGSU) de a încheia un nou Contract – Cadru pe 4 ani în achiziţionarea a unui număr de 4.000 ambulanţe pentru Serviciile Publice de Ambulanţă şi SMURD, proiect – cadru demarat în luna august 2015, şi până în prezent nu a fost posibilă încheierea procedurilor de achiziţie.
  3. Deficitul de personal în Serviciile Publice de Ambulanţă, situație în care s-a ajuns în urma măsurilor bugetar-fiscale impuse de guvernele anilor 2009-2012 de blocare de posturi, perioadă în care s-au tăiat de la Serviciile Publice de Ambulanţă aproximativ 3.000 de posturi; refuzul guvernelor din perioada 2013-2017 de a suplimenta cu posturi suplimentare a statelor de funcţii din serviciile de ambulanţă, în ciuda promisiunilor şi a proiectelor înaintate;

Până în data de 4 octombrie 2017, dată la care se aşteptă un răspuns de la Ministerul Muncii şi de la Guvern, conducerea FNSAR va demara procedurile de strângere de semnături de la toţi membrii de sindicat în vederea organizării de mitinguri și proteste sindicale, greve de avertisment și chiar greva generală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.