14 NOIEMBRIE, ZIUA MONDIALĂ A DIABETULUI: UN MILION DE ROMÂNI SUFERINZI

44

14 noiembrie este Ziua mondială a Diabetului. Anual, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, această zi este marcată la nivel internaţional de către toate asociaţiile membre ale IDF, de furnizorii de servicii de sănătate, cât şi de persoanele afectate de diabet, fiind cea mai mare campanie mondială de informare asupra diabetului.

În fiecare an, Ziua Mondială a Diabetului se concentrează pe o temă aparte. Din 2009 încoace, tema este prevenirea diabetului şi educarea cu privire la acesta, scopul acestui eveniment fiind să ofere o mai bună informare persoanelor care suferă de diabet, reprezentând şi o manieră de implicare şi de informare a publicului, în general.

România are un Program Naţional de Diabet care urmăreşte îmbunatăţirea stării de sănătate, creşterea speranţei de viaţă a bolnavilor de diabet zaharat, precum si asigurarea accesului la tratament al bolnavilor cu diabet zaharat cuprinşi in program prin acţiuni de prevenţie şi control în diabet şi alte boli de nutriţie, şi prin tratamentul medicamentos (cu insulină şi cu antidiabetice orale).

În 2015, Ministerul Sănătății indica numărul persoanelor cu diabet aflate în evidențe 999.192 și numărul de persoane diagnosticate în cursul anului 2015 a fost de 73.740 (202 cazuri noi pe zi). Conform CNAS, între 2006 și 2016, numărul persoanelor pentru care s-au decontat tratamente pentru diabet s-a dublat, iar costurile au crescut de 6 ori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here