FESTIVALUL BRAZILOR DE CRĂCIUN: CEL MAI MARE EVENIMENT CARITABIL DIN ROMÂNIA

116

O campanie inițiată în anul 2001 a devenit, de la un vis, o adevărată poveste! Organizat de Salvați Copiii România, Festivalul Brazilor de Crăciun a ajuns la ediția 2017.

Au trecut 17 ani în care designeri renumiţi, personalităţi din mediul de afaceri, diplomaţie, cultură şi media şi-au unit forţele pentru a da o şansă la educaţie copiilor rămaşi, fără nicio vină, în afara sistemului.

De 17 ani, Festivalul Brazilor de Crăciun, cel mai mare eveniment caritabil din România, deschide uşa şcolii copiilor din medii socio-economice vulnerabile, prin trei programe de suport: Școala după Școală – de prevenire a abandonului şcolar, A Doua Șansă – de (re)integrare şcolară şi Grădiniţele Estivale – servicii de educaţie preşcolară.

De 17 ani, oameni de bine luptă pentru a rupe cercul vicios al sărăciei educaţionale, cea mai grea moştenire pe care părinţii o pun pe umerii copiilor. Efectul complex şi extrem de grav este acela că sărăcia educaţională tinde să se transmită de la o generaţie la alta. Un părinte care nu a avut acces la educaţie şi care îşi creşte copiii în condiţii socio-economice precare nu va putea rupe, fără ajutorul nostru, cercul vicios al sărăciei educaţionale.

Într-o seară unică a anului, designeri încrezători în forţa binelui îşi pun în joc creativitatea şi dau naştere, prin brazii creaţi, unor adevărate poveşti de Crăciun, despre bucurie, căldură şi cărţi citite. Brazii sunt licitaţi, iar fondurile ajung la copiii care au nevoie de tot sprijinul nostru pentru a putea învăţa în şcoală.

Salvaţi Copiii România va aloca toate fondurile colectate și la ediţia din acest an a Festivalului Brazilor de Crăciun către comunităţile vulnerabile, pentru a asigura derularea programului Școală după Școală pentru copii aflaţi în risc de abandon şi neparticipare şcolară din 13 judeţe .

La fel ca în fiecare an, şi în 2017 brazii de Crăciun vor fi licitaţi în cadrul Galei Festivalului Brazilor de Crăciun, care va avea loc pe 7 decembrie 2017.

Până acum, graţie celor 16 ediţii ale Festivalului Brazilor de Crăciun, Salvaţi Copiii a strâns fonduri în valoare de 3.874.100 euro şi astfel a reușit să ofere asistenţă pentru 28.195 de copii: 6.556 de copii au participat la Grădiniţele Estivale, 18.008 copii au fost incluşi în programul Școala după Școală, iar 3.631 de copii au luat parte la programul A Doua şansă.

(sursa și foto: Salvați Copiii România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.