Titu: o comunitate în sprijinul unei familii greu încercate

52

Sâmbătă, 27 ianuarie 2018, a fost o zi memorabilă pentru o familie greu încercată din Dâmbovița.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în Parohia Domnița Bălașa, Protoieria Titu, sub coordonarea Părintelui paroh Stanciu Victor și prin implicarea Consiliului Parohial, pe lângă donația acordată de Arhiepiscopia Târgoviștei, s-a încheiat colecta ce a avut ca scop ajutorarea familiei lui Stoica Petrică, fiu al satului, a cărui casă a ars, în ziua de 22 ianuarie a.c.

În urma acestui demers filantropic, s-a strâns suma de 9.140 lei, bani cu care se vor începe primele lucrări de reconstrucție și renovare. De asemenea, credincioși ai parohiei au oferit materiale de construcție, urmând ca, în perioada următoare, să se facă apel și pentru procurarea de agregate necesare lucrărilor.

Toți cei care vor și pot sunt îndemnați și așteptați să se implice în sprijinirea acestei familii năpăstuite, oferind orice fel de ajutor.

Felicitări inițiatorilor și donatorilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.