În anul Centenarului: Dâmbovița și Târgoviște, însemnate aparte pe harta manifestărilor

259

Avem în față un an de mare însemnătate pentru români, anul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, anul în care românii trebuie să demonstreze că sunt vrednicii urmași ai celor care au înfăptuit acest act istoric măreț la 1 Decembrie 1918. Și nu sunt vorbe goale, fără conținut, ci sunt Cuvinte care ar trebui să ne înnobileze sufletele, pentru că ele au legătură cu ceea ce noi suntem astăzi, după un secol de alte și alte încercări istorice.

Tocmai de aceea vă propunem un interviu cu doamna deputat PSD de Dâmbovița Oana Vlăducă, membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, care ne spune atât de concis și (nu ne ferim să o spunem) patriotic ce ar trebui să însemne pentru noi toți anul 2018: ”Sper într-un astfel de moment determinant, care să se raporteze la generații, prin călătoria trecut – prezent – viitor, care să ofere o imagine superbă a României, ca popor. Dacă vom ști să prețuim acest an așa cum clipa o cere, vom ști ce avem de făcut și mai departe.


Reporter: Sunteți membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă. Cum priviți dumneavoastră anul 2018, deosebit de important pentru români, dat fiind faptul că vom sărbători Centenarul Marii Uniri?

Deputat Oana Vlăducă: 2018 înseamnă din toate perspectivele, din toate unghiurile posibile, din orice funcție și din orice colț al acestei Românii un moment al (re)definirii noastre naționale, pornind de la ceea ce ne-a făcut acum 100 de ani puternici și uniți. Sau invers, cred că e ordinea corectă. Cred și sper într-un astfel de moment determinant, care să se raporteze la generații, prin călătoria trecut – prezent – viitor, care să ofere o imagine superbă a României, ca popor. Dacă vom ști să prețuim acest an așa cum clipa o cere, vom ști ce avem de făcut și mai departe.

Reporter: Comisia de Cultură din Parlament, din care faceți parte, a acordat recent aviz pozitiv pentru domnul George Vladimir Ivașcu în funcția de Ministru al Culturii și Identității Naționale. Ce părere v-a făcut domnul ministru? Cu ce v-a convins?

Deputat Oana Vlăducă: Am fost foarte atentă la audierea dlui ministru. Atentă pentru că mi-am dorit să interpretez corect noul titular și să știu ce am de făcut mai departe, ca proiecte pe care le am de rezolvat/apărat pentru Dâmbovița. A fost o prestație foarte decentă, care mi-a arătat un om pregătit, dezinvolt, sincer și foarte hotărât să facă lucruri bune. Am apreciat deschiderea declarată către elita intelectuală a țării, accentul pe dialog cu Academia, cu uniunile de creație, cu universitățile. Am apreciat fixarea drept prioritate a revizuirii cadrului legislativ în puncte-cheie precum Codul patrimoniului sau formarea unei strategii naționale pentru cultură și patrimoniu.

Reporter: Cum vedeți sau cum comentați recentele schimbări de la vârful Consiliului Județean Dâmbovița? 

Deputat Oana Vlăducă: Nu le văd în niciun fel. Sunt lucruri care s-au întâmplat și asupra cărora orice reluare ar fi inutilă. Declarațiile și explicațiile pe larg le-au oferit atât președintele Organizației PSD Dâmbovița, cât și fostul președinte al Consiliului Județean. Rămânem colegi și ne vedem în continuare de proiectele comune din Programul #Dâmbovița2025.

Reporter: Care sunt zilele în care acordați audiențe și ce anume vă solicită cel mai des dâmbovițenii?

Deputat Oana Vlăducă: Audiențele mele sunt deja zilnice, ori de câte ori cineva are probleme îl primesc, nu mai aștept să vină ziua pentru audiențe. Sunt în dialog continuu cu oamenii și nu mă limitez la câteva ore de audiență pe lună. Vorbesc cu toată lumea, pe unde apuc, la toate evenimentele la care particip, în diferite împrejurări. Oamenii au văzut la mine o ușă larg deschisă – îi și încurajez pe mulți să mi se adreseze în problemele lor – și apelează fără rețineri. Subiectele sunt multe și diferite. Și poate că nu reușesc să-i ajut pe toți, dar niciodată n-am închis ușa nimănui, înainte să ascult ce problemă are.

Reporter: Aveți proiecte imediate sau de perspectivă în ceea ce privește activitatea culturală din Dâmbovița?

Deputat Oana Vlăducă: Mă interesează, în primul rând, ca actul de cultură dâmbovițean să fie prețuit și valorificat pe măsura a ceea ce înseamnă. Și înseamnă enorm. M-am luptat ca toate festivalurile culturale ale județului să primească finanțare de la Minister și am reușit în foarte bună măsură acest lucru. Sigur că banii nu pot acoperi tot ce vrem noi să facem, sigur că trebuie să ne batem cu blestemata de expresie – „cultura – Cenușăreasa politicii de stat”, dar dacă a fost vreodată un moment excelent să facem asta, acum, în 2018, acum este. Voi fi în continuare la ușa Ministerului pentru toate proiectele județului și cred că Dâmbovița, Târgoviște vor fi însemnate aparte pe harta manifestărilor Centenarului.

Reporter: Dar în ceea ce privește activitatea socială – știm că sunteți deosebit de implicată în toate problemele județului și aproape nu există întâlnire de interes general la care să nu participați.

Deputat Oana Vlăducă: Am spus-o de mai multe ori, cred că și dumneavoastră, într-un interviu trecut: nu m-am ferit niciodată de muncă, am muncit de mică, în familie și mi-a plăcut să fiu mereu activă. Îmi împart foarte bine programul și sunt prezentă acolo unde trebuie, fără întârzire, fără să spun „nu vreau” sau „nu-mi place”. Postura publică obligă la conduită, responsabilitate și disponibilitate la efort.

Reporter: Vă mulțumim pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu. Vă urăm succes în activitate!

Deputat Oana Vlăducă: Și eu vă mulțumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.