Dâmbovița, în cod meteo portocaliu: Abia acum vine iarna

287

Aministrația Națională de Meteorologie are vești proaste pentru cei care sperau ca, odată cu luna din calendar, să vină și primăvara.

Toată România este sub un val de frig puternic, mai mult de jumătate din țară fiind în cod portocaliu, iar cealaltă în cod galben.

Astfel, din 24 februarie, de la ora 13.00, până pe 1 martie, un val de gel polar va lovi mai multe județe. Pentru această perioadă, a fost emis cod galben caracterizat printr-un val de frig ce va cuprinde treptat toată țara și va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger dimineața și noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi și în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de rece.

Din seara de sâmbătă (24 februarie) și până duminică noapte (25/26 februarie), în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, în Muntenia, Oltenia, sudul Banatului și Dobrogea vor fi ninsori temporare, care în sud-vest vor deveni moderate cantitativ. Vântul va avea intensificări în medie cu 45…50 km/h în majoritatea zonelor, iar în partea de sud-est a teritoriului rafalele vor atinge local 55…65 km/h.

De luni, 26 februarie, ora 03.00, până pe 1 martie, meteorologii au emis cod portocaliu. Fenomene vizate: temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua. Zonele afectate sunt Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea;

În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 și -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzația de frig.

Din dimineața zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde. În sud și sud-est acestea vor deveni local abundente și vor fi viscolite, în special în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.

(foto: promotor)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.