Dâmbovița: părinți revoltați că nu s-au suspendat cursurile

324

Hotărârea locală ca în județul Dâmbovița să nu fie suspendate cursurile în aceste zile când iarna parcă vrea să se răzbune pentru ultimele trei luni a stârnit numeroase controverse și comentarii în spațiul online dâmbovițean.

Mulți părinți și-au declarat public nemulțumirea că elevii au fost chemați la școală pe ninsoare și ger. Iată câteva opinii: ”Nu e vorba de zăpadă, că nu-i mare, însă e ger și traficul foarte îngreunat. Am comandat un taxi pentru copil să vină acasă de la școală și 15 minute nu a fost taxi disponibil!”. ”Da, este ger, copilul meu stă 7 ore la școală, în clasă, cu geaca pe el, pentru că este frig în sală, nu vă spun cum vine acasă”. ”Da, știu ca la Școala din Ocnița nu există căldură și copilul tău merge pe jos în jur de 3 km, mai îngheață de frig și în clasă”. ”Păcat că nu se gândește nimeni la copilași… Două zile se puteau sista cursurile. De ce să înghețe săracii copii în sălile de curs sau pe drum către școală? Trist….trăim în Dâmbovița!”. ”Să nu mai vorbim de acei copii care fac naveta!!! Stau și îngheață în stație până vine autobuzul. Măcar ei ar fi trebuit să fie învoiți”. ”Nimănui nu îi pasă. Tocmai am văzut că în București au toată săptămâna liber… foarte bine, o decizie înțeleaptă. Mai bine ne protejăm noi copiii de ger și viscol și îi ținem acasă…”. ”La copii nu vă gândiți ce este afară. Le-a înghețat fața, îi usturau rău fețele”. ”Mâine au anunțat că este și mai rău! Domnule, nu se poate așa ceva!” ”Ne mor copiii în ger ! Analizați situația, la corpul omului, gerul se simte cu 10 gr mai mult și copiii sunt sensibili! Am încercat să-i comand un taxi fiului meu la h 19 (ora la care termină programul școlar) pe crivățul de aseară și 20 minute nu a fost taxi disponibil! A venit acasă terminat, nu a putut nici să mănânce dupa 7 ore și ceva ! Nu sunt un părinte iresponsabil, însă prioritară e sănătatea copilului meu”.

Pe de altă parte au fost și părinți care au susținut că măsura suspendării cursurilor ar fi venit prea din scurt și nu se puteau organiza să lase copiii în grija altcuiva.

Câțiva profesori și învățători din mediul rural ne-au declarat că, în aceste zile geroase, mai mulți copii au absentat sub diverse motive, cel mai des fiind invocat transportul.

În țară, școlile sunt închise în Bucureşti şi în mai multe judeţe: Constanţa, Dolj, Ilfov şi Giurgiu. De asemenea, sunt şcoli închise şi în judeţele Teleorman şi Mehedinţi. Decizia a fost luată de autoritățile din aceste județe în contextul avertizării cod portocaliu de ninsori şi viscol emisă de meterorologi.

Dâmbovița este în cod portocaliu de ger până pe 1 martie, ora 10, și în cod galben de ninsori până pe 28 februarie, ora 23.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.