Târgoviște: finanțarea europeană a fost admisă. Ce scări de bloc vor fi reabilitate

154

Din zona finanțărilor europene, vești foarte bune pentru o parte dintre târgovișteni.

Cererea de finanțare la proiectul „Eficientizarea energetică prin reabilitarea și consolidarea clădirilor rezidențiale din Municipiul Târgoviște” a fost admisă, a anunțat primarul municipiului, Daniel Cristian Stan.

Este vorba despre proiectul aferent reabilitării termice și consolidării unor scări de bloc din Târgoviște, proiect în cadrul căruia lucrările sunt deosebit de complexe și vizează izolarea termică a fațadei (parte opacă și parte vitrată), închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a planșeului peste subsol, instalarea de panouri solare, înlocuirea corpurilor de iluminat și a circuitelor electrice aferente părților comune, înlocuirea sau modernizarea lifturilor, repararea acoperișului tip terasă, a trotuarelor de protecție, repararea sau înlocuirea instalației de distribuție a apei reci și a colectoarelor de canalizare menajeră din subsoluri, măsuri de reparații și consolidare, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități etc.

”Este important să precizăm că sumele datorate de către proprietarii locuințelor vor fi eșalonate pe 10 ani, sunt cuprinse între 3,5% și 25% din valoarea lucrărilor aferente unui apartament (în funcție de venitul pe membru de familie, proprietarii care au venitul sub salariul mediu net lunar pe economie plătind numai 3,5%) și vor fi achitate numai după recepția finală”, a mai anunțat edilul.

Proiectele au o valoare de peste 23.000.000 lei și sunt finanțate 60% din fonduri europene, restul reprezentând contribuția administrației locale și a proprietarilor de apartamente.

Blocurile care fac obiectul prezentelor investiții sunt următoarele: 5A, 5B, 40 (scara A și scara B ), 12 ICMD, D1, D2, D3, D4, K, 64 (scara A și scara B ), 54, F1, F2, 57 (scara A și scara B).

”În funcție de solicitări și acordul asociațiilor de proprietari, ne propunem să depunem mai multe proiecte de acest tip”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.