Zi… penală pentru un tânăr dâmbovițean: după scandal, a condus băut și fără permis

55

28 martie 2018, o zi de… pomină pentru un tânăr din Răcari, care s-a ales cu dosar penal deschis pentru patru infracțiuni, una mai gravă decât alta.

Pe numele lui, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de: amenințare, distrugere, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului.

Agenții din Răcari au fost sesizați de o femeie de 49 de ani, din Slobozia Moară, cu privire la faptul că un tânăr de 28 de ani i-a spart geamurile de la locuință și a amenințat-o. La scurt timp, bănuitul a fost depistat de polițiști pe DN 7, pe raza localității Slobozia Moară, în timp ce conducea un autovehicul, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât emana halenă alcoolică, el a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din cercetări a reieșit că, în cursul aceleiași zile, pe fondul unui conflict spontan, ar fi amenințat persoana vătămată și ar fi spart două geamuri ale locuinței.

(sursa: Inspectoratul de Poliție Dâmbovița)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.