Record de înscrieri în partidul lui Cioloș

23

De unul singur nimeni nu va putea să schimbe în bine toate lucrurile care nu merg în țară. Azi am depus actele pentru înființarea unui nou partid”, a scris Dacian Cioloș pe contul personal de facebook în data de 30 martie, la ora 14.00, iar la ora 18.12 a revenit cu o precizare importantă: ”În 4 ore suntem deja aproape 6.000 de persoane înregistrate, majoritatea dintre voi v-ați exprimat dorința de a deveni membri ai partidului. (…) Nu îmi imaginam că vom fi atât de mulți, atât de repede. Avem însă nevoie să fim mult mai mulți. Va fi o perioadă dificilă. Vom fi atacați, vom face greșeli și nu vom putea să facem lucrurile pe atît de bine pe cât ne vom dori. Ne lipsesc încă multe, iar o echipă foarte bună care să poată să susțină activitatea a mii de oameni cere răbdare și resurse. Dar toate se pot rezolva cu bine. Împreună. Mulțumim!”

Mișcarea România Împreună, noul partid pentru care vineri au fost depuse actele la Tribunalul București, cu fostul premier Dacian Cioloș lider, a înregistrat un record de înscrieri. Cel puțin așa susține Alin Mituţă, unul dintre liderii acestuia, care a anunţat, pe facebook, pe 1 aprilie, că peste 26.000 de persoane s-au înscris “cu nume şi prenume” pe siteul formaţiunii politice în primele două zile după lansarea oficială. Din cei 26.000, peste 16.000 au cerut să fie membri de partid cu acte.

Potrivit adevarul.ro, printre membrii fondatori se numără Dragoş Pîslaru, Vlad Voiculescu, Anca Dragu, Valeriu Nicolae şi Liviu Iolu.

(sursa și foto: Dacian Cioloș via facebook)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here