Târgoviște: Lumina sfântă de la Ierusalim la Mitropolie

60

Încă un an binecuvântat pentru târgovișteni!

Slujba Învierii şi Sf. Liturghie vor fi săvârșite, sâmbătă, 7 aprilie 2018, începând cu ora 23.30, la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, care va fi însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa va dărui celor prezenţi Lumina Sfântă de la Ierusalim, pe platoul din faţa Catedralei. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în țară, în seara de 7 aprilie, fiind adusă cu un avion special de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige, a transmis Patriarhia.

Revenind la Târgoviște, duminică, 8 aprilie, începând cu ora 12.00, Înaltpreasfinţia Sa va oficia slujba Vecerniei din cea de a doua zi de Paşti sau Slujba a doua Învieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here