Dâmbovița: Zeci de controale rutiere. Peste o sută de amenzi în prima zi

46

În perioada 9-15 aprilie a.c., polițiștii de la rutieră se vor afla pe străzile din județ în cadrul unei acțiuni ce vizează reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație.

În prima zi de acțiune, polițiștii au aplicat 108 sancțiuni contravenționale, dintre care 60 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 4 pentru depășiri neregulamentare. De asemenea, polițiștii au reținut 7 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.

În următoarele zile, polițiștii vor acționa pentru indisciplinei pietonale, neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor, abaterile comise de bicicliști, viteza și consumul de alcool.

Totodată, de aceste sărbători pascale, în care peste 200 de poliţişti s-au aflat suplimentar în dispozitiv, au fost organizate zilnic 86 de patrule și s-a acționat pentru prevenirea accidentelor de circulație cu 11 aparate radar. Polițiștii au intervenit la 199 de evenimente, dintre care 154 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților desfășurate în această perioadă, au fost constatate 112 infracţiuni și au fost aplicate 612 sancțiuni contravenționale, în valoare de 145.150 de lei.

Poliţiştii rutieri au reținut 24 de permise de conducere, dintre care unul pentru consum de alcool, 6 pentru viteză excesivă şi 17 pentru alte abateri. Au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here