13 aprilie: Izvorul Tămăduirii și slujba Agheasmei mici la Mănăstirea Nucet

72

Cu ocazia sărbătorii Izvorul Tămăduirii, vineri, 13 aprilie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului, la biserica Mănăstirii Nucet.

După aceea, se va merge în procesiune la locul cunoscut sub numele „Fântâna de leac”, unde va avea loc slujba aghiasmei, iar cei prezenți vor primi apă sfințită.

Una din cele mai importante vetre monahale muntene, Mănăstirea Nucet este ctitoria boierului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea. Prin strădania Înaltpreasfinției Sale, mănăstirea a cunoscut un amplu proces de restaurare și consolidare, fiind sfințită în anul 2004, iar lucrările la clădirile anexe au fost încheiate în anul 2017.

În fiecare an, în prima vineri după Paști, se sărbătorește Izvorul Tămăduirii, prazniz important închinat Maicii Domnului.

Potrivit tradiției, Leon cel Mare, cu puțin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. A întâlnit un bătrân orb care i-a cerut apă și să-l ducă în cetate. Deși a căutat, Leon nu a găsit niciun izvor, dar a auzit-o pe Maica Domnului spunîndu-i: „Nu este nevoie să te ostenești, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc în această pădure și, luând cu mâinile apa tulbure, potoleste setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon va face ascultare și astfel va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla fața cu această apă, iar orbul va începe să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.