Târgoviște: Străzi asfaltate pentru prima dată

33

Strada Nicolae Iorga, din zona Magazinului Muntenia, a intrat în modernizare. După mai mulți ani în care aici nu s-a intervenit, se vor reface parcările, dar și locul de joacă pentru copii.

Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, în cel mult două luni, ”zona se va transforma radical, urmând a se interveni la infrastructura stradală, la canalizare, la sistemul de iluminat public și la spațiul verde. Totodată, va fi mărit și numărul locurilor de parcare, contribuind la rezolvarea uneia dintre problemele strigente ale locuitorilor din zonă”, știut fiind că pe strada N. Iorga parchează și foarte mulți alți șoferi în afară de riverani.

Merită amintit că încă două investiții importante pe zona de infrastructură, care au avut nevoie de avizul prealabil al Ministerului Culturii din punct de vedere al protecției monumentelor istorice, sunt pregătite în vederea lansării licitației pentru încheierea contractului de execuție.

 

Primarul Daniel Cristian Stan a precizat că un prim proiect cuprinde străzile Tighina, Herta, Alexandru Ilie, Rovine, Pictor Ion Crăciun, Leo Plângă, Bastionului, Mr. Oprescu Adrian, Udrea Bălcescu, Plevnei și are o lungime de aproximativ 2,8 km. Cel de-al doilea proiect cuprinde străzile Viorel Mărceanu, Miron Costin, Plantelor, Pădurii, Nifon, Crângului, Tudorică Popescu – parţial, Stolnicul Constantin Cantacuzino, Ileana Sărăroiu și are o lungime de peste 3,4 km. ”Investițiile vor debuta în acest an, sunt finanțate de la bugetul local și vizează lucrări complexe de modernizare a străzilor și trotuarelor, cele mai multe dintre acestea urmând să fie asfaltate pentru prima dată”, a mai anunțat edilul Târgoviștei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here