Producție a teatrului de la Târgoviște: ”Othello” cucerește sute de spectatori din țară și din lume

36

La doi ani de când a avut loc premiera, spectacolul ”Othello” al Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște este la fel de aplaudat și admirat de sute de spectatori din țară și din lume.

Recent, acesta a fost jucat și pe scena Festivalului Internațional Shakespeare, ediția a XI-a, în fața unui număr de aproximativ 400 de spectatori. Prezența lui ”Othello”, după William Shakespeare, în regia lui Suren Shahverdyan, artist de origine armeană, în Festivalul Internațional Shakespeare Craiova este considerată cea mai importantă participare a spectacolului, pentru că se înscrie într-o rețea internațională a festivalurilor cu același nume, interconectate.

Astfel, la Craiova, Othello a fost vizionat de un număr semnificativ de artiști străini, printre care și renumiți critici și directori de teatru și de festivaluri, precum și de importanți oameni de teatru români care au ovaționat în picioare, preț de minute bune, performanța actoricească a actorilor târgovișteni, în frunte cu actorul principal, Liviu Cheloiu.

Amintim că această producție a teatrului târgoviștean a avut un rapid traseu ascendent. La scurt timp după premiera din 7 mai 2016, spectacolul „Othello” a fost invitat la prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății”, desfășurat la Constanța în luna iunie a anului 2016. În octombrie se juca pe scena bucureșteană a Teatrului „Nottara” în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Fest(in) pe Bulevard”. Liviu Cheloiu – actorul din rolul titular câștiga premiul pentru Cel mai bun rol masculin pentru expresia plastică și forța dramatică a interpretării unui rol de importanță majoră. În 2017, spectacolul și-a continuat periplul atât în țară (la Reșița în cadrul Festivalului „Scena ca o stradă”, la Drobeta-Turnu-Severin, Deva), cât și în străinătate – la Festivalul

Internațional de Teatru Clasic din Antalya, Turcia. A urmat și participarea la Festivalul Internațional de Teatru de Stradă, Ulica, Polonia, unde „Othello” s-a bucurat de un număr impresionant de spectatori. Un alt mare succes înregistrat de acest spectacol a în Coreea de Sud, unde ”Othello” a avut șase reprezentații în cadrul a două dintre cele mai mari festivaluri de teatru de pe continentul asiatic: Festivalului de Teatru Experimental Bomb și Daejeon International Play Festival.

(sursa și foto: Teatrul Tony Bulandra Târgoviște)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.