”România suntem noi”: Talentați copii dâmbovițeni, în Expediția „Caucaz 2018”

49

Copii dâmbovițeni talentați, pe marile scene din lume!

În anul Centenarului României, în cadrul Proiectului „România suntem noi!”, opt dâmbovițeni de la „Clubul Victorioșilor” vor purta tricolorul românesc până în îndepărtatul Caucaz.

Urmând un traseu de aproximativ 4.000 de kilometri, în două autoturisme, dâmbovițenii vor străbate România, Republica Moldova, Ucraina și vor ajunge la Maykop, capitala Republicii Adîgheea, din Federația Rusă. Acolo, Maria Lungu (5 ani), Alexia Gresoi (8 ani) și Roxana Clopotaru (19 ani) vor participa la Festivalul Internațional „Steluțele Adîgheei”, organizat de Ministerul Culturii din această republică.

Tinerele și talentatele noastre soliste au fost pregătite de prof. Viorica Mihalache. Din echipajul expediției mai fac parte: Loredana și Gheorghe Lungu, Alina și Marian Gresoi, și Victor Mihalache, în calitate de conducător al deplasării.

În această frumoasă aventură, vor fi vizitate și obiective precum: Cetatea Albă (Republica Moldova), orașul-port la Marea Neagră, Odessa (Ucraina), portul fluvial Rostov pe Don (Federația Rusă) și multe altele. Delegația română va marca Ziua Orașului Maykop (pe 8 iunie) și Ziua Federației Ruse (12 iunie), împreună cu organizatorii din Adîgheea și cu colegii din delegația Republicii Moldova. Vor avea loc întâlniri cu oficialități și cu artiști din mai multe țări, vor fi puse la cale mai multe schimburi culturale și va fi scrisă o carte a acestei expediții.

Vom reveni cu amănunte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.