Târgoviște: Campanie „Atenție la buzunare!”

31

Atenție la buzunare! „Protect Your Pocket!” este o campanie europeană de prevenire a furturilor din buzunare, inițiativă a Rețelei Europene de Prevenire a Criminalității (EUCPN) din cadrul Comisiei Europene care se va desfășura și în Dâmbovița.

România şi-a manifestat acordul de implementare al acestei campanii, alături de alte 24 de state membre U.E.

Scopul proiectului este conștientizarea populației cu privire la măsurile de autoprotecție ce trebuie adoptate pentru a preveni furturile din buzunare.

De aceea, poliții din 25 de state europene, printre care și Poliția Română, partenere în cadrul EUCPN și EUROPOL, și-au unit forțele pentru lansarea acestei campanii de prevenire.

Astfel, în mediul urban, oamenii vor putea viziona pe ecrane stradale trei videoclipuri, concepute pentru diseminarea mesajului.

Fiecare film demonstrează, cu umor, cum un personaj animat nu acordă atenție obiectelor din buzunarele lui, în timp ce se află într-o mare mulțime.

De aceea, apreciem că o atenție sporită trebuie acordată bunurilor dumneavoastră mai ales atunci când vă aflați în aglomerație, la evenimente (concerte, spectacole, festivaluri, pe stadion, în mijloacele de transport în comun etc.), unde hoții de buzunare pot profita de orice moment pentru a acționa.

Nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.