În atenția părinților din Târgoviște: Două creșe sunt deschise toată luna august

144

Vești bune pentru părinții foarte ocupați, transmise de viceprimarul municipiului Târgoviște, Monica Ilie.

”Chiar dacă este vacanță, Primăria Târgoviște asigură, toată luna august, funcționarea a două creșe, nr. 14 Neghiniță și nr. 2 Voinicel, astfel încât părinții care nu au cu cine să îi lase pe cei mici să aibă o soluție sigură”.

Creșa Neghiniță se află pe strada Vasile Voiculescu nr. 4, iar Creșa Voinicel – pe Calea Domnească nr. 159.

Târgoviștea dispune de opt creșe, iar administrația municipală a demarat ample proiecte de reabilitare și extindere și în cazul unora dintre aceste unități, astfel: la creșa nr. 8 din Micro IX au demarat deja lucrările, urmând ca și creșele nr. 2, nr. 13, nr. 14 și nr. 16 să beneficieze de modernizări finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Bineînțeles, până în luna septembrie când își vor redeschide porțile, toate creșele vor fi igienizate și vor beneficia de diverse reparații urgente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.