Vești de la București: când va începe reabilitarea Cinematografului Independența din Târgoviște

106

Veste bună pentru târgovișteni! După o lungă așteptare, în toamna acestui an sau cel târziu la începutul anului viitor, vor debuta, în sfârșit, lucrările de modernizare și reabilitare a fostului Cinematograf Independența.

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a declarat: ”După o perioadă destul de îndelungată, în care au fost puse la punct detaliile proiectului, (…) în calitate de autoritate contractantă, Compania Națională de Investiții – CNI SA a demarat procedura de atribuire în vederea achiziționării lucrărilor de execuție în baza documentațiilor tehnice depuse de Primăria Târgoviște”.

Valoarea lucrărilor este de aproximativ 2.000.000 euro, iar proiectul va fi singurul de acest gen de care se va ocupa CNI. Trebuie amintit că administrația locală a făcut demersuri peste demersuri ca lucrările să debuteze mult mai repede, însă procedurile sunt foarte greoaie, iar documentația necesară cuprinde mai multe tipuri de avize.

”Prin aprobarea acestei investiții se rezolvă o problemă importantă a municipiului Târgoviște, în condițiile în care actuala clădire a cinematografului, situată chiar în centrul orașului, se află într-un grad avansat de degradare, nemaifiind utilizată de foarte mulți ani”, a amintit edilul.

Într-adevăr, clădirea care a adăpostit odată cinematograful Independența arată foarte rău, umezeala și ploile din ultima vreme, dar și din anii în care a zăcut nefolosit spunându-și cuvântul: în tencuială au crescut buruieni și chiar copăcei, iar plăci din marmură se desprind din ziduri. Pereții și ușile sunt mâzgălite cu vopsea, iar fostul avizier – și el distrus – alături de inscripția veche ”Cinemascop Independența” sunt singurele care mai amintesc care era destinația clădirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.