Dâmbovița: Tabără montană pentru tineri, ultima din 2018

28

În perioada 9- 11 noiembrie 2018, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, în parteneriat cu Asociația Chindia Jurasic Park şi cu finanţare din partea Consiliului Județean Dâmboviţa, va susţine activităţile practice ale proiectului „Educație Montană pentru Tineret”,  tabără tematică cu probe de turism montan specializat, la limita dintre masivele Bucegi și Leaota, în zona Raciu – Rătei, afluenți ai Ialomiței.

La această tabără vor participa 36 de tineri, grupaţi în echipe de câte 4 – 2 fete şi 2 băieţi, care vor reprezenta instituţii de învăţământ sau ONG-uri din Dâmboviţa.

În cadrul taberei, tinerii participanţi vor fi implicaţi în activităţi şi ateliere de educație non-formală, teoretice şi practice în domeniul turismului montan specializat, precum: prezentarea echipamentului montan individual şi colectiv, drumeţie montană, căţărare sau rapel cu asigurare, activităţi de speologie, orientare în teren cu busola sau cu ajutorul reperelor, activităţi de ecologizare, jocuri tematice.

Proiectul face parte din programul Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”, program care în cele 80 de etape desfăşurate deja, a implicat peste 3900 de persoane în cei nouă ani de la înfiinţarea asociaţiei.

Informaţii suplimentare la tel: 0722 689911

Bocanciu Ileana, preşedinte AEFC – Coordonator proiect

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.