Clubul Victorioșilor și Teatrul Junior, la Festivalul de Teatru în limba română din Serbia

19

Asociația ”Copiii din Torac”, cu sprijinul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și al Ministerului Culturii și Informării al Serbiei, organizează sâmbătă, 10 noiembrie, ediția a V-a a Festivalului de Teatru în limba română pentru copii și tineret ”Arlechin”.

O adevărată sărbătoare a copilăriei și a tinereții la care vor participa și talentații dâmbovițeni componenți ai Teatrului Junior din Târgoviște și ai Clubului Victorioșilor.

Concursul se adresează vorbitorilor de limbă română, copii cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani și cuprinde cinci secțiuni: Trupe de teatru, Trupe de teatru – scenete, Recitare de poezie în limba literară, Recitare de poezie în grai bănăţean, Monolog Pentru fiecare secţiune se vor acorda premiile I, II, III şi premii speciale.

Se vor acorda premii pentru: regie, scenariu original, costume – scenografie, muzică, cel mai bun actor, cea mai buna actriţă. Trofeul festivalului este unic şi se acorda celui mai bun participant sau celei mai bune trupe din concurs.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.