Noaptea amenzilor în Dâmbovița

280

În cursul nopții de 24 spre 25 noiembrie a.c., polițiștii din cipiului Târgoviște au organizat o acțiune pe linia depistării și sancționării faptelor ilicite. În urma activităților din teren, au constatat o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice și au aplicat 136 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 33.320 de lei.

Din totalul amenzilor, 10 au fost la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 126 pentru nerespectarea regulilor de circulație conform O.U.G 195/2002.

Polițiștii au reținut 3 permise de conducere pentru consum de alcool și au confiscat 200 de țigări și 35 de sticle de băuturi alcoolice, bunuri pentru care nu existau documente justificative de proveniență.

O acțiune similară a fost organizată și de polițiștii de la Moreni. Aceștia au legitimat 83 de persoane, au controlat 65 de autovehicule și au aplicat 47 de amenzi a căror valoare se ridică la 8.095 de lei.

Totodată, în cursul aceleiași nopți, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care șofează sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise de lege. Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale și constatate 2 infracțiuni de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Față de cei 2 șoferi aflați sub influența alcoolului a fost dispusă și măsura complementară a reținerii permisului permisului de conducere.

De asemenea, polițiștii de la rutieră au sancționat contravențional, conform Legii 171/2010 privind constatarea contravențiilor silvice, un bărbat care transporta 2,5mc de material lemnos fără documente legale de proveniență și transport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.