Târgoviște: Amenajări de creșă și grădiniță la Liceul Auto. Vezi de ce

191

Date fiind lucrările complexe și proiectele ce vor transforma Grădinița nr. 15 și Creșa ”Spiriduș” din Târgoviște, administrația a decis ca micuții și cadrele didactice ale acestor două unități preșcolare să se mute, pe parcursul derulării proiectelor, la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto.

Aici sunt asigurate toate condițiile pentru micuți, au fost luate toate măsurile, astfel încât copiii să beneficieze de condiții optime, iar activitatea să nu aibă de suferit, lucru pe care primarul Daniel Cristian Stan l-a verificat personal.

”Mulțumim întregului corp didactic targoviștean și, în egală măsură, părinților, pentru înțelegerea de care dau dovadă în această perioadă în care trebuie să depășim inconvenientele mutării într-un alt spațiu de învățământ”, a precizat edilul.

Reamintim că la Grădinița nr. 15 lucrările au început deja de câteva zile. Acestea vor dura un an. Despre subiect, DâmbovițaRealityNews a scris la următorul link:

Amintim că la Târgoviște 12 unități de învățământ vor intra anul acesta în reabilitare, în cadrul celui mai amplu program de modernizare implementat vreodată la nivelul infrastructurii educaționale a orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.