Primarul Cristian Stan, despre un subiect controversat al Târgoviștei: Șoseaua de centură va fi realizată!

91

Dacă Târgoviștea a avut un an 2018 excelent din punct de vedere al proiectelor și al finanțărilor pentru acestea, unele deja primite, a existat totuși și o mare nereușită, care nu poate fi imputată administrației și pe care aceeași administrație se străduiește din răsputeri să o rezolve.

Cu sinceritate, primarul Daniel Cristian Stan a declarat că a fost dezamăgit de prestația unor constructori, în condițiile în care administrația municipală și-a îndeplinit obligațiile financiare. ”Dacă o parte dintre constructori a fost destul de receptivă, am avut și constructori care ne-au pus într-o situație dificilă și nu este decât un singur proiect în această situație, este vorba despre Centura municipiului” – a declarat edilul despre unul dintre cele mai sensibile proiecte ale municipiului, ”moștenit” cu grave probleme de la fostele administrații și nerezolvat în aproape 8 ani.

”Deși s-a reușit până la urmă reabilitarea podului de la Valea Voievozilor, s-au asfaltat la două straturi Bulevardele Eroilor și Petru Cercel, mai sunt foarte multe lucruri de făcut. Noi, în momentul de față, lucrăm la expertiză și la noua proiectare, urmând ca probabil în luna mai  să reluăm lucrările pe acest proiect deosebit de important și care va fi realizat pana la urmă”, a promis primarul Stan.

Daniel Cristian Stan – primarul Târgoviștei:
”Lucrările vor continua, indiferent dacă vom obține sau nu finanțare
de la Ministerul Dezvoltării Regionale”

Potrivit domniei sale, au fost patru licitații și patru contracte de execuție semnate până acum, dar niciunul dintre constructori nu a avut capacitatea să meargă mai departe.

”Îmi pare rău. Nu am stat, nu stăm nici în momentul de față, încet-încet vom termina și acest proiect. Proiectul este depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, așteptăm un punct de vedere la contestația pe care am formulat-o, încă nu s-a terminat evaluarea, urmând ca împărțirea pe loturi să se facă indiferent de sursa de finanțare. Deci lucrările vor continua, indiferent dacă vom obține sau nu finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale”, a dat asigurări primarul care, în repetate rânduri, a declarat public că Centura va fi realizată.

De data asta, abordarea va fi alta. Lucrarea uriașă va fi împărțită pe loturi, cu constructori diferiți, astfel încât, în paralel, să se lucreze pe mai multe ”fronturi”, cu o garanție mai mare a reușitei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.