Premieră la Târgoviște: Cea mai mare investiție pe zona de transport public în comun

214

Transportul public în comun se va schimba radical la Târgoviște, odată cu implementarea proiectului de 20 de milioane lei fonduri europene.

”Avem cea mai mare investiție pe zona de transport public în comun, cu schimbarea integrală a transportului public, achiziționarea de autobuze noi, ecologice, cu asfaltarea Bulevardului Regele Carol I, a Bulevardului Mircea cel Bătrân, cu construirea unui depou, a 4 stații de capăt, a vreo 20 de stații de traseu care vor fi modernizate. De asemenea, implementarea unui sistem de management a transportului public local de natură să ne permită nouă, ca administrație locală, să știm ce se întâmplă în orice moment care este situația în zona transportului public: câți călători sunt în autobuze, câți așteaptă în stații. Deci un proiect menit să schimbe total transportul public în comun în Târgoviște”, a precizat primarul Târgoviștei, Cristian Stan.

Cele 3 stații de capăt de traseu vor fi prevăzute cu sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, cel puțin 30 de locuri de parcare, inclusiv pentru taxi și persoane cu dizabilități.

Exact în urmă cu o lună, pe 30 decembrie 2018, Primăria Târgoviște a depus în vederea finanțării, prin încărcare în MySMIS, a proiectelor care vor schimba din temelii transportul public. Cu o valoare cumulată de peste 127.000.000 lei, investițiile presupun și cumpărarea a 40 de autobuze hibrid.

În afara confortului deosebit pe care noul sistem de transport public local îl va oferi târgoviștenilor, costurile de operare vor scădea la o treime din cele actuale, iar emisiile de dioxid de carbon vor fi drastic reduse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.