Târgoviște: Grădinița nr. 13 se mută într-un fost corp al Universității. Totul a fost amenajat pentru copii și personal

68

De luni, 11 februarie, preșcolarii de la Grădinița cu program prelungit nr. 13 Târgoviște, alături de educatoare și personalul auxiliar, se vor muta într-o locație provizorie.

Fostul corp B1 al Universității Valahia, din Micro VI, a fost amenajat pentru a găzdui activitatea unității preșcolare pe perioada derulării la Grădinița nr. 13 a unui amplu program de investiții.

”Au fost luate toate măsurile, astfel încât copiii să beneficieze de condiții optime, iar activitatea să nu aibă de suferit. În noua locație, grădiniță va avea la dispoziție un spațiu generos, cuprinzând nu mai puțin de 10 săli de clasa și 10 dormitoare, precum și încăperi amenajate pentru luat masa”, a precizat primarul municipiului, Cristian Stan.

Grădinița nr. 13 va fi reabilitată în decursul unui an, după care copiii și personalul se vor muta într-o clădire modernă.

Proiectul cuprinde: Izolarea termică integrală a imobilului și înlocuirea tâmplăriei existente; Înlocuirea acoperișului; Montarea unui sistem nou de captare și scurgere a apelor pluviale (jgheaburi și burlane) și a sistemului parazăpadă pe toate apele și a sistemului parazăpadă pe toate apele invelitoarei; Refacerea trotuarului de protecție perimetral;  Refacerea finisajelor interioare; Înlocuirea pardoselilor existente cu plăci ceramice antiderapante și parchet stratificat de trafic intens (în sălile de clasă); Placarea zonei de subsol cu plăci ceramice antiderapante; Placarea platformelor exterioare care în prezent nu beneficiază de nici un finisaj, cu plăci ceramice antiderapante de exterior;  Montarea scării exterioare de evacuare și închiderea golurilor aflate la o distanță mai mică de 3 m de această cu zidărie din cărămidă de sticlă. Înființarea unui grup sanitar pentru persoane cu dizabilități; Executarea de platforme din beton cu rampă pentru persoane cu dizabilități la cele două accese principale în clădire; Modernizarea instalației de încălzire;  Înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele LED; Montarea unui sistem cu panouri fotovoltaice în vederea utilizării resurselor regenerabile; Modernizarea instalației de apă caldă prin montarea de panouri solare; Asigurarea dotărilor necesare unei instituții de învățământ preșcolar.

Valoarea contractului este de 2.654.489,85 lei, durata maximă de execuție este de 12 luni, iar finanțarea lucrărilor este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.