Alocațiile copiilor cresc de la 1 martie; Indemnizațiile sociale, puse în ”cârca” autorităților locale

89

Cu o întârziere uriașă, parlamentarii au aprobat vineri, 15 februarie 2019, după prânz, bugetul ţării pentru anul în curs, cu 275 de voturi „pentru”, 112 „împotrivă” şi două abţineri.

Faţă de proiectul trimis de Guvern, principalele modificări sunt majorarea alocaţiilor copiilor şi tăierea consistentă a bugetelor serviciilor – scrie presa centrală.

Astfel, liberalii au reuşit să-şi treacă amendamentul privind mărirea alocaţiilor copiilor, măsură care se va aplica de la 1 martie, dată de la care alocaţiile se vor mări de la 84 de lei la 150 de lei, respectiv de la 200 de lei la 300 de lei pentru copiii cu vârste de până la doi ani.

Vineri dimineaţa, deputaţii au votat modificarea Legii privind plafoanele, care prevede mărirea deficitului bugetar de la 2,55% la 2,76%, pentru a susţine financiar creşterea alocaţiilor.

Totodată, potrivit G4media.ro, plenul a mai decis, adoptând un amendament propus de Liviu Dragnea, diminuarea bugetului SRI cu 445.000.000 lei, al Serviciului de Informaţii Externe cu 30.000.000 lei şi al SPP cu 50.000.000 lei, fiind suplimentate bugetele Ministerului Sănătăţii şi CNAS pentru finanţarea programului privind vitamina D, a programului „Panorama”, care presupune testări prenatale ale femeilor însărcinate, a programului de testare a markerilor tumorali şi a programului „Diabet juvenil”.

Şi bugetul de la Educaţie a fost suplimentat pentru finanţarea programului „Masă caldă”. În schimb, au fost diminuate bugetele Autorităţii Electorale Permanente şi al Ministerului de Finanţe.

De asemenea, la propunerea Guvernului, Parlamentul a mutat în ”cârca” autorităților locale plata indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap grav şi asistent personali şi a indemnizaţiilor pentru asistenţii personali ai acestora. Până acum aceste sume erau plătite 90% cu sume virate de la bugetul central şi doar 10% din bugetele primăriilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.