Dâmbovița: Vremea se schimbă radical. Ploi ce se vor transforma în ninsori, cod galben de vânt puternic

52

Vremea se schimbă radical! Deși ultimele zile au fost de primăvară autentică, meteorologii au emis o informare pentru intervalul 22 februarie, ora 14 – 23 februarie, ora 16, perioadă în care se anunță ninsori și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, răcire accentuată a vremii.

Astfel, în intervalul menționat, se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mixte în Transilvania și mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane, moderate cantitativ în Carpații Meridionali, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia, la început vor fi ploi, care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de 45…55 km/h. Local se va forma ghețuș.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această dată, geroasă noaptea și dimineața, mai ales în regiunile nordice și centrale. Vremea se va menține rece până luni (25 februarie).

Totodată, pentru perioada 22 februarie, ora 16 – 23 februarie, ora 16 este în vigoare un cod galben care vizează și județul Dâmbovița. Fenomene și zone vizate: intensificări susținute ale vântului în Banat, Crișana, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, viscol la munte.

În Banat, Crișana, Muntenia, Dobrogea și în sudul și centrul Moldovei, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 55…65 km/h și izolat 70 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare, cu viteze peste 90…100 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.