Date alarmante: 90.000 de copii români au ambii părinți plecați la muncă peste hotare

20

90.000 de copii români au ambii părinți plecați la muncă în străinătate, iar lor li se adaugă un număr uriaș de copii cu unul dintre părinți plecat peste hotare.

Potrivit ministrului Muncii, Marius Constantin Budăi, autoritățile sunt ”frământate” de acest număr uriaș de copii care cresc fără ambii părinți aproape, așa că oficialul a declarat că ia în calcul ”posibilitatea de a creşte cât mai mult masa salarială în România, ţinând cont că şi randamentul muncii este ridicat faţă de alte ţări şi există spaţiu bugetar”.

Ministrul a readus în atenție încercările de a se schimba ceva în privința reatragerii românilor acasă, amintind de exemplu legea potrivit căreia patronatele din construcţii din România trebuie să asigure un un salariu minim superior salariului minim aflat în plată în România.

Pe de altă parte, oficialul consideră că o altă măsură prin care românii vor fi reatrași acasă o reprezintă și bursele locurilor de muncă, deși în luna februarie acestea nu s-au organizat întrucât ”piaţa nu a fost pregătită. Avem în acest moment peste 300 de locuri de muncă postate pe EURES, pe site-ul nostru al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă. Avem totuşi o bucurie. Peste 50 de persoane care au încheiat contracte deja se vor întoarce în ţară, din aceste 300 de locuri de muncă”, a spus Marius Budăi, citat de capital.ro.

Potrivit aceleiași surse, ministrul a spus că a discutat cu patronatele şi sindicatele din construcţii şi aşteaptă o nouă centralizare de la acestea cu ofertele de muncă, iar când se va ajunge la 700 – 1000 de locuri de muncă se va merge în ţările în care românii sunt plecaţi, prima fiind Italia.

(sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.