Cum va fi vremea în următoarele trei săptămâni și de Paști

37

Meteorologii au vești bune pentru următoarele săptămâni, când se pare că vremea se va încălzi, în sfârșit, desi nu spectaculos.

Astfel, conform prognozei de specialitate, 22 – 29 aprilie, temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi deficitare în toată țara.

În următoarea săptămână – 29 aprilie – 6 mai, temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa, în general, în jurul celor normale pentru această săptămână, iar ploile vor fi în general în cantitățile apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Spre jumătatea lunii viitoare, în perioada 6 – 13 mai, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intra-carpatice şi în zonele montane.

Este important de menționat că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul estimărilor valabile pe durata unei luni calendaristice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.