Târgoviște, 3-7 mai: Sute de elevi vor participa la Olimpiada Națională de Fizică

113

În perioada 3-7 mai, Târgoviștea devine capitala fizicii.

În organizarea Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița și a Universității Valahia (partener), va avea loc la Târgoviște Olimpiada Națională de Fizică.

Evenimentul va reuni 675 de persoane şi va oferi o nouă ocazie de a populariza municipiul cu întregul său tezaur de spiritualitate și de cultură.

La inițiativa Președintelui pr.dr. Ionuț Ghibanu, și Asociația Centrul Socio – Cultural Communio – Târgoviște sprijină organizarea evenimentului, ca de altfel de fiecare dată când este vorba despre evenimente educaționale sau proiecte comunitare.

Așadar, între 3 și 7 mai, se vor afla la Târgoviște cei mai buni elevi din țară la Fizică.

Deschiderea festivă a Olimpiadei Naționale de Fizică va avea loc pe 3 mai, de la ora 17, la Ballroom Nova 2 Târgovişte.

Sâmbătă, 4 mai, va avea loc proba practică, aceasta fiind găzduită de Universitatea „Valahia” din Târgovişte, urmată duminică, 5 mai, de desfăşurarea probei teoretice – la C.N. ”Ienăchiță Văcărescu” din Târgovişte.

Ziua de luni, 6 mai, este dedicată depunerii contestațiilor, moderărilor și desfășurării probei de baraj. Marți dimineață va avea loc închiderea oficială a olimpiadei și festivitatea de premiere, tot la Ballroom Nova 2 Târgovişte.

În fiecare după amiază, elevii și dascălii lor au și program de voie, în care sunt așteptați să viziteze toate obiectivele istorice, moderne, culturale sau religioase din Târgoviște și împrejurimi.