”Smart City” Târgoviște: În cel mult trei săptămâni, locuitorii vor avea la dispoziție propria aplicație de raportare a incidentelor

31

După Sibiu, Cluj-Napoca, Buzău și Bacău, Caravana „Smart City” a ajuns și la Târgoviște!

Programul național de promovare a proiectelor, produselor și serviciilor Smart în orașe este organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și desfășurat sub Înaltul Patronaj al Guvernului României și al Ministerului Energiei.

Conceptul merge dincolo de relaționarea dintre cetățeni și furnizorii de servicii publice și oferă instrumentele ce încurajează cetățenii să fie mai activi și mai participativi în viața comunității. De exemplu, să ofere un feedback despre starea șoselelor, să adopte un stil de viață mai sănătos sau să participe, ca voluntari, la diverse activități sociale. În felul acesta, un Smart City („un Oraș Deștept”) va fi un loc mai atractiv pentru a locui, a munci și a ne recrea.
Potrivit primarului municipiului Târgoviște, a avut loc la primărie o dezbatere interesantă, cu accent pe soluțiile de eficientizare a actului administrativ și de interacțiune cu societatea civilă.
Conceptul de Smart City are numeroase aplicații în cadrul proiectelor accesate de administrația publică locală târgovișteană, mai ales pe zona de transport public sau de eficientizarea energetică a sistemului de iluminat public.

Legat de acest subiect, edilul a anunțat că, în cel mult trei săptămâni, târgoviștenii vor avea la dispoziție propria aplicație de raportare a incidentelor, astfel încât să fie facilitată transmiterea continuă și structurată a informațiilor dinspre cetățeni spre administrația publică și invers. ”Concret, se vor putea raporta foarte multe tipuri de incidente, indiferent că ne referim la deșeuri, iluminat public, salubritate, câini fără stăpân, parcuri și zone verzi, subiecte care țin de poliția locală etc. De remarcat că utilizatorul care a făcut sesizarea va fi informat de starea incidentului raportat, pe măsură ce statusul acestuia se modifică în cadrul activității de soluționare. Folosind această tehnologie, Primăria Târgoviște va putea în plus anunța cetățenii prin notificări și localiza pe o hartă orice lucrare sau investiție, precum și aspecte care țin de întreruperea furnizării unei utilități, accidente rutiere etc. Aplicația va avea și un modul de promovare turistică, va putea fi descărcată din Magazin Play sau App Store, iar autentificarea se va face pe baza numărului de telefon”, a explicat primarul Târgoviștei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.